Cuprins:
România nu mai are drepturi asupra unor creații autohtone
În acest context, Costel Vînătoru, cercetător și șeful Băncii de Gene de la Buzău, a avertizat faptul că astăzi, România nu mai are drepturi asupra unor creații autohtone care erau simboluri naționale odată.
Acesta a vorbit despre modul în care țara noastră își pierde propriile resurse genetice și viitorul alimentar.
„Am făcut o mică inventariere: peste 2.600 de soiuri de legume s-au pierdut după 90 în România”, spune Costel Vînătoru.
Cauzele dispariției acestor soiuri
În ceea ce privește cauzele dispariției acestor soiuri, acestea sunt următoarele: desființarea stațiunilor de cercetare, lipsa finanțării și absența unei legislații naționale de conservare.
„Au apărut soiuri de import, iar acelea nu au mai avut «stăpân».
Nu a mai avut nimeni grijă de ele. Nu am avut instituții care să le conserve. Sigur, acum nu mai sunt în cultură. Au dispărut”, explică cercetătorul.
Ceapa galbenă de Buzău, înregistrată pe alt continent
În ceea ce privește ceapa aurie de Buzău, Vînătoru spune că după ani de căutări, a regăsit semințele în banca de gene de la Universitatea Cornell, din Statele Unite.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c6c32543095c2786a1d6aeaa3b2e8cc9.jpg)
„Am încercat, spre exemplu, să găsesc ceapa aurie de Buzău. Am căutat în toate băncile de resurse genetice din Europa și nu am găsit-o. Și știți unde am găsit-o? La americani. La Universitatea Cornell, în banca lor de gene”, adaugă cercetătorul.
În ceea ce privește recuperarea semințelor, aceasta nu a fost simplă. Pentru a obține cele 50 de semințe a durat un an întreg de corespondență și documente. Acordul s-a obținut pe persoană fizică.
Roșiile „inimă de bou” au avut aceeași soartă
Și roșiile „inimă de bou”, care erau odată un brand național, au avut aceeași soartă.
„Uitați: cazul tomatelor «inimă de bou». Le-am păstrat greu. Dar acum sunt înmatriculate în Italia, în Franța, în Bulgaria. Noi nu mai putem folosi denumirea”, declară cercetătorul.
„Am refăcut o varietate – amprentare genetică diferită – ca să nu avem probleme. Se cheamă «Andrada» și pe spate am scris tomata Andrada, inimă de bou, ca să încercăm să reparăm faptul că nu am avut instituții specializate care să facă acest lucru”, spune acesta.
Totodată și pepenii renumiți de Lovrin au fost pierduți în afara țării.
„Vorbim de pepeni renumiți de Lovrin, cei care se cultivau la Dăbuleni – deja nu mai sunt în România”, adaugă Costel Vînătoru.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_f9aa6225ed52213fcb1ab39cbadfcb04.webp)
Semințe românești de roșii și vinete, regăsite în Germania
Această situație se repetă și cu alte soiuri tradiționale. Cercetătorul a regăsit în Germania semințe românești de roșii și vinete.
„La fel am găsit în Germania, în banca lor de gene: tomate de Țigănești, vinete Danubiana, bucureștene, dintre soiurile care altădată erau branduri naționale, cultivate pe suprafețe mari”, explică acesta.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_231633a958e7ba0b466512a3b004a1ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_18e30b58931f1270bcf5c067b24a4a79.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ac72e0fd445bf86704cec6fbc4daf4ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d37816c9e27251812baf2fe56335733c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1feed84e6a65936e5637e1e3896ba25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a033df3c4c556f8539acfddb69abbce7.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_95ca6ad304e1fdc2c535c4489b665609.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7db510aad428715db89c0edc9edd2882.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ca5f62afb90a314582f7acaa439af77c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f895129ad94dd9f45c5d5579c8bdaf0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a2e67291e17d9f0f95602f7098cea8d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_af8c866af1866408be70c38e139ea033.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_75027e77078cc42ebe4664f878a50616.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3761c152fbce330ab29cbc3b3bf7bdb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_cea38f98fa491dffcd24b4cba9120008.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2c02634566b4a9edf95fdc2975a500ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_75e55c589559c925e5102827bac71244.jpg)
Ringir 01.06.2025, 12:29
Cand ai creier de maimuță, pierzi si inima de ***, pe langa restul anatomiei gibonului românesc
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
parpalache 01.06.2025, 12:07
„Pacatul originar”?Sunt mai multe!Starea de dependența in care a ajuns aceasta țara-in urma„reconfigurarii sferelor de influența”prin Pactul Bush-Gorbaciov din 1988 și„revoluțiile”corespunzatoare!Așa se face ca la„negocierile”(„in genunchi”),de aderare la UE-României i-au fost impuse mai multe condiții-de neacceptat in mod normal!Una din ele a fost aceea ca„negocierile”(despre „termenii”aderarii),sa fie...secrete(!!!),alta- ca UE nu accepta ca negociator-din partea României-decât pe Leonard Orban(!!!)-fratele mai mare al politicianului liberal Ludovic Orban!Iar omul-chiar daca o fi fost de buna credința-a facut și el... ce a putut, in condițiile date!Nu numai soiurile de legume au fost neinregistrate-și pierdute-dar și rase de câini,de cai,mâncaruri specifice românești și...cam tot ce a avut poporul asta!Dar ne-am ales in schimb, cu„parteneri”!Și cu politicieni„reformiști”(in traducere- marionete ale„partenerilor”)!
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.