Antrenorul naționalei de futsal a Elveției pentru persoanele cu deficiențe de auz e român! Până la 5 ani nu învățase să vorbească: „Silabiseam pe limba mea”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Aflat în aceste zile în vizită la București, orașul în care s-a născut în urmă cu 40 de ani și din care a plecat alături de familie la 7 ani, Alex Vasilescu Moser și-a spus povestea pentru Libertatea: de la problemele de auz ale copilăriei, cum a învățat să vorbească abia la 5 ani, la clipa de fericire trăită atunci când a auzit pentru prima dată vocile celor din jur, la cum a reușit să răzbată în Elveția. Fost jucător timp de două decenii la naționala de futsal a Țării Cantoanelor pentru persoanele cu deficiențe de auz, Alex a fost numit antrenor al acestei selecționate în noiembrie anul trecut.
Cuprins:
- A rămas cu probleme de auz după un incident la naștere
- Lupta de șase ani pentru a pleca în Elveția și raziile Securității
- 8 ani: prima frază și germana, înainte de română
- Driblingul, de frică!
- Ca selecționer, în drum spre Europeanul de la Pescara
- „Dopingul” la persoanele cu deficiențe de auz
- Prime foarte mari: mașină de 7.000 de dolari și o casă
- De la Hagi și Sabău, la Ronaldinho și înapoi la Hagi
- Elisandro, hocheistul
- Asociația Națională a Surzilor: „E necesară înființarea unei federații sportive a surzilor”
- La Olimpiada Surzilor, după 17 ani
„M-am născut în 1981, în București și am plecat din țară în 1988, înainte de Revoluție. Mama mea este elvețiancă. Bunicii și străbunicii mei elvețieni s-au stabilit aici, pe la 1900, capitala României era pe atunci Micul Paris, se trăia mai bine”, povestește Alex, al cărui străbunic e pictorul Alexandru Moser Padina.
Până să ajungă să „picteze” pe terenul de futsal, Alex a avut de depășit gravele probleme de auz.
A rămas cu probleme de auz după un incident la naștere
„Din ceea ce mi-a povestit mama, doctorul nu a fost prezent când am venit eu pe lume, asistentele erau fără experiență, au vrut să mă împingă înapoi. Mi-au apăsat ceva la cap. Puteam rămâne orb, invalid sau cu problema care o am (probleme de auz, n.red.). Până la urmă, uite că am avut cea mai ușoară problemă. Iar o răceală foarte puternică, pe la 3 ani, m-a afectat și mai tare”, povestește Moser.
Până la 5 ani nu învățase să vorbească: „Silabiseam pe limba mea”. Iar un episod l-a marcat: „Eram la bloc și s-a oprit curentul. Mama a venit la mine cu o lumânare și mi-a spus să-mi pun pijamaua pe mine. I-am făcut semn, disperat, că nu înțeleg nimic. Am tras-o de gură, să-i citesc pe buze”.
Familia a început din 1982 o luptă pentru recuperarea fiului. „Au fost peste tot cu mine. Din păcate, în România nu erau cele mai importante aparate auditive. Primeam, însă de multe ori erau stricate, n-aveau baterii”, explică.
Lupta de șase ani pentru a pleca în Elveția și raziile Securității
Momentele au fost grele, după ce au hotărât să plece în Elveția, la rude, în speranța unui tratament mai bun pentru cel mic. „Am așteptat 6 ani să ne iasă actele. Am trăit razii în casă. Dacă găseau dolari, aur sau ce se gândea Securitatea, se termina tot, iar ai mei erau închiși”.
În 1988, autoritățile comuniste au acceptat plecarea. „Am avut noroc”, concluzionează Alex.
Inițial, a mers la grădiniță, însă era trimis dintr-una în alta, „până când am fost acceptat la o școală specială pentru persoane cu deficiențe de auz. Acolo era mai multă răbdare, se lucra individual, nu cu 30 de copii deodată”.
Grație tehnologiei și a protezelor auditive de ultimă generație, s-a simțit ciudat la început: „Aparatele erau ceva nou. Am auzit prima oară trilul de păsărele, zgomotul mașinilor, părinții și oamenii vorbind clar. Eram prima oară fericit. A fost un șoc, până atunci eu auzeam frânturi de sunete, eventual când cineva bătea din palme”.
8 ani: prima frază și germana, înainte de română
A învățat întâi limba germană. Avea aproape 8 ani când a rostit prima frază cu sens. „Între 10 și 15 ani am fost ca un copil mic, fiindcă am luat-o de la zero, am învățat ce alții începuseră să prindă de la 3 anișori. Iar românește am vorbit după germană”.
Pentru a se integra mai bine, a făcut mult sport. A încercat hochei pe gheață, la Zürich Lions, „însă era prea scump, 700 de franci elvețieni pe an, se schimba echipamentul o dată la jumătate de an”. A făcut tenis de câmp, apoi fotbal.
A jucat la FC Zürich, pe teren mare, și la Aarau. La 19 ani, a avut șansa să treacă la Grasshoppers, însă „mă înscrisesem la o școală de tehnică dentară, iar șeful m-a pus să aleg: ori cartea, ori fotbalul. Fiindcă tata era tot tehnician dentar, am ales meseria. Acum regret”.
Driblingul, de frică!
Am învățat să driblez de frică. Veneau ăia mari spre mine, după ce dădeau mingea mai tare și, decât să mă dau într-o parte din calea lor, mă făceam că dau tare, iar ei se fereau. Am prins curaj. Am simțit că mă respectau, chiar dacă nu eram dintre ei și jucam cu adversari și cu patru ani mai mari. Alex Vasilescu Moser, antrenor național de futsal pentru persoane cu deficiențe de auz
A continuat însă cu futsalul. Disciplină în care a făcut carieră cu adevărat. Iar între 2001 și 2019 a fost în naționala persoanelor cu deficiențe de auz. „Am crescut ca o familie”, recunoaște.
Argintul la Campionatul Mondial de futsal pentru persoanele cu probleme de auz, în 2019, a fost cea mai mare performanță. „Am jucat acasă, la Winterthur. La finală, 4-5 cu Spania, au fost aproape 3.000 de spectatori. Inclusiv Sepp Blatter, fostul președinte FIFA”.
Spre deosebire de „fratele mai mare”, fotbalul - futsalul, adică fotbalul în sală, se joacă între echipe de cinci jucători, dintre care unul este portarul. Acest sport se joacă cu o minge mai mică decât cea clasică de fotbal și care sare mai puțin.
Ca selecționer, în drum spre Europeanul de la Pescara
Rezultatul important l-a determinat să se retragă. „Federația care ne patronează a văzut cum am lucrat și cum m-am dedicat și au vrut să mă aibă în continuare alături. În noiembrie, am fost numit selecționer. Din cauza pandemiei, multe turnee și cantonamente s-au amânat. Iar antrenamente am făcut pe grupe de câte 5”.
Alex așteaptă tragerea la sorți a grupelor pentru Europeanul de la Pescara, Italia, din 2022. Meciurile se vor desfășura între noiembrie și februarie. Primele opt clasate la CE merg la Mondialul din Japonia.
Potrivit regulamentului, sunt acceptate în competițiile pentru persoanele cu deficiențe de auz cei care și-au pierdut minimum 40% din capacitate. Pot juca și cei care sunt surdomuți.
„Dopingul” la persoanele cu deficiențe de auz
„Nu e voie să joci cu aparat, dacă ești prins, ești descalificat. Fiecare jucător prezintă un test de urechi, audiograma, care îi dă dreptul să joace. S-au întâmplat uneori și cazuri de jucători eliminați din turnee fiindcă auzeau peste normă. Nici nu știau să vorbească prin semne. Antrenorul șușotea la spatele lor, iar ei înțelegeau imediat. Dacă un fotbalist trișează, este scoasă din competiție întreaga echipă”, explică Alex. Antrenorul nu e obligatoriu să aibă probleme de auz. Și poate fi folosit un „translator”.
Iran, Rusia, Ucraina sau Spania sunt echipe puternice în futsalul pentru persoanele cu deficiențe de auz. În multe situații, antrenorii de la echipele normale pregătesc și echipele cu probleme.
Prime foarte mari: mașină de 7.000 de dolari și o casă
„Nivelul e destul de ridicat la aceste echipe. Mulți joacă și la fotbalul pe iarbă, sunt profesioniști”, susține selecționerul de origine română. Ucrainenii aveau promisă o mașină de 7.000 $ și o casă pentru titlul suprem din 2010, povestește acesta.
„Am aflat de la colegii noștri, la turnee. Acolo sunt magnați, care donează aceste sume, urmând a fi scutiți de impozit. Rușii sau ucrainenii aveau buget de 1.000.000 $, fotbaliștii era scoși din producție, de unde lucrau ei, timp de jumătate de an, și se pregăteau doar pentru Campionatul Mondial, fără alte griji. La noi, în Elveția, ni se plătește totul, la nivel de logistică, terenuri, echipament, săli, deplasări, dar nu sunt mari premii”, povestește Alex Vasilescu Moser. Federația sportivă a persoanelor cu deficiențe de auz din Elveția este afiliată Federației Elvețiene de Fotbal.
La competițiile europene, Alex s-a întâlnit și cu naționala României: „În 2002, la Sofia. Am legat prietenii, dar, din cauza problemelor financiare, au plecat după patru zile. Dacă nu te ajută nimeni, e greu. Păi, în 2015, Mondialul a fost în Thailanda, cum să ajungi din banii tăi?!”.
Alex are în loc doar semiprofesioniști, care lucrează dimineața, la o bancă, la birouri, în IT, iar seara se antrenează. Are un tânăr talent, de 16 ani, de la Basel. „Joacă fotbal pe teren mare, deși nu aude deloc fără aparat, l-am convins să vină și la noi. Are 1,85 metri. Părinții sunt normali, el are problema din cauza unei răceli puternice, pe la 3 ani”.
Fondată în 2002, Liga I la Futsal (pentru sportivii fără deficiențe n.red.) se află „sub umbrela” Federației Române de Fotbal. Iar naționala masculină de futsal era clasată anul trecut pe locul 22 în ierarhia mondială. Există și o națională feminină de futsal, dar aceasta nu a mai jucat niciun meci de doi ani.
De la Hagi și Sabău, la Ronaldinho și înapoi la Hagi
Fan Steaua, Hagi și Sabău, Alex dezvăluie că „a ars videoul urmărind casete cu ei”. Din fotbalul internațional, i-a admirat pe Maradona și pe Ronaldinho.
Alex Vasilescu Moser are dublă cetățenie: „Eu sunt elvețian, dar, de fapt, sunt român în sufletul meu. Când joacă Elveția cu România, țin cu România!”.
Rugat să facă o comparație între fotbalul din cele două țări, Alex judecă tot cu inima: „Mulți spun că Elveția e mai sus, eu zic că suntem la fel. Ca talent, avem mai multă calitate. Ne lipsește, uneori, organizarea. Și norocul! Pentru mine, cel mai bun din noua generație e Ianis Hagi. Am încredere, știu că are presiunea mare cu taică-său, dar eu cred că o să fie liderul naționalei. Îmi plac și Man, și Coman... Dacă jucau în Serbia sau Croația, sau la Salzburg, la austrieci, făceau 30.000.000 de euro, nu doar 12.000.000-13.000.000. Trebuie, prin muncă, să scăpăm de ștampila de român”.
Sunt născut în România, am crescut în Elveția, unde, la propriu, am luat totul de la zero. Sunt elvețian, dar sufletul meu e român. Cum aud ceva negativ de România, mă doare, apăr țara cum pot, chiar dacă am jucat și reprezint Elveția Alex Vasilescu Moser:
Elisandro, hocheistul
Între timp, Elisandro, băiețelul de 3 ani și jumătate al lui Alex, zburdă prin sufragerie. Face arabescuri, ca și cum ar lua pe cont propriu o acțiune. Momentan, e la hochei pe gheață. Dar tatăl ne face cu ochiul: „L-am dat la Rapperswil ca să intre într-un sistem, în «milităria lor». Visul e tot fotbalul”.
Părintele regretă că n-a izbândit cu fotbalul pe teren mare. Dar ghemotocul Elis visează. Într-o țară în care „sacoșa” nu există, cum nu există nici „las-o, mă, că merge așa!”.
Asociația Națională a Surzilor: „E necesară înființarea unei federații sportive a surzilor”
Libertatea a vorbit cu Bogdan Anicescu, de la Asociația Națională a Surzilor din România. „Activitatea sportivă a avut de suferit odată cu separarea ramurii sportive de Asociația Națională a Surzilor din România și necesitatea înființării unei Federații Sportive a Surzilor, care la momentul actual încă nu există. În schimb, există Asociația Română Sportivă a Surzilor, care are un nivel de recunoaștere la nivel european și internațional, dar scopul principal rămâne înființarea unei ramuri similare Comitetului Național Paralimpic, dar separată de acesta din urmă”.
Interpretul de la comunicările oficiale ale Guvernului și MAI (foto) a mai spus că, la momentul actual, există mai multe cluburi sportive ale surzilor în țara noastră, „dar activitatea lor este limitată în absența unei colaborări cu autoritățile centrale pentru organizarea la nivel național și sprijinirea participării la competițiile internaționale”.
La Olimpiada Surzilor, după 17 ani
În ultimii ani s-au organizat multe competiții amicale de minifotbal și pescuit sportiv, iar în 2019, la Campionatul European de Tenis de Masă pentru Surzi de Tineret, România a participat, după mulți ani. Sportiva Maria Vlad, care are hipoacuzie severă și se află printre cele mai promițătoare junioare de tenis de masă din țara noastră, a obținut 3 medalii.
În 1977, România o organizat Jocurile Mondiale Tăcute la București (azi Olimpiada Surzilor). România nu a mai participat la Olimpiadă din 2005. Următoarea Olimpiadă a fost reprogramată pentru 2022. Maria Vlad speră să poată participa.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
