Românul bătut în conflictul româno-maghiar din 1990 trăieşte cu 1.000 de lei pe lună
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Acum 20 de ani, in 20 martie 1990, viaţa lui Mihăilă Cofar, ajuns acum la 62 de ani, ţăran roman din Ibăneşti, Mureş, se schimba dramatic. In mijlocul conflictului din Targu-Mureş, in Piaţa Trandafirilor, era bătut cu sălbăticie, aproape pană la moarte, de un grup de maghiari. Imaginile cu bărbatul ce încasa inert loviturile date cu ură au făcut înconjurul lumii. La două decenii de atunci, după ani petrecuţi prin spitale şi zeci de operaţii, Mihăilă Cofar trăieşte semiparalizat, aproape uitat de ceilalţi, dintr-un venit lunar de 1.000 de lei. Libertatea a mers să-l viziteze la el acasă, în Ibăneşti, pe cel care şi azi, chiar şi cu vocea stinsă, mai poate spune: “Mă cheamă Cofar, nu Cofariu, că nu-s ungur!”.
La mijlocul lunii martie, iarna e încă stăpână în Ibăneşti, pe Valea Gurghiului. Ca să ajungi la casa lui Mihăilă Cofar, ai nevoie de forţa unei maşini cu tracţiune 4x4, fie ea chiar şi-o Dacie “papuc”. Doamna Nastasia, soţia lui, stă în pragul uşii. Nu prea vrea ziarişti. “Cu ce ne-ajută pe noi, domnule, că scrieţi? Că numai eu ştiu cum mă chinuiesc cu el de-atâta amar de vreme. Măcar de-ar putea să se-mbrace, să se spele”, mă dojeneşte femeia, pe bună dreptate. Mă lasă, totuşi, să intru în camera cu miros bun şi cald, de lemne coapte în sobă. Pe patul crucii suferinţei sale stă, ridicat în şezut, Mihăilă Cofar. Îmi pare un amestec straniu între imaginea, la bătrâneţe, a lui Petre ţuţea şi Winston Churchill, fostul premier britanic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Îl întreb de sănătate. Încep prost, îmi dau seama. Bărbatul de 62 de ani începe să plângă. Înfundat, apăsat, fără zgomot.
“Abia de poate ieşi prin curte”, spune doamna Nastasia, cea care i-a vegheat suferinţa tot timpul. Continui şi mai rău, întrebând de pensie, de bani de trăit. “Cu totul, pensia e cam 1.000 de lei lunar. Dar mie mi-au luat indemnizaţia de însoţitor, din 2001 au băgat-o, cumva, în pensie, dar c-o sumă mai mică. Nici certificat de handicapat n-au vrut să-i dea de la comisia medicală de la Mureş”, spune femeia. Cofar sau Cofariu, cum e corect, de fapt? Aici, bărbatul prinde glas: “Cofar mă cheamă, nu Cofariu, că nu-s ungur. Dar aşa mi-au zis atunci unii, Cofariu, când spuneau că-s, de fapt, maghiar bătut de români. Dar io-s Cofar, din moşi-strămoşi”.
Era în concediu, de la ferma de oi din Solovăstru, când s-a întâmplat nenorocirea. Avea şi colegi, şi prieteni maghiari în vremea aceea, şi când lucrase la pădure, dar şi la fermă. “Ce mai pot avea eu cu ei? Românilor însă le-aş spune să pună mâna la muncă. O ducem tare greu, nu-i bine în ţară!”. Se uită la televizor, deşi oboseşte repede. Muzica populară e preferata lui. “Îmi plac (n.r. - durează secunde bune până găseşte numele, ajutat şi de soţie) Doru Pop şi Leontina Pop, de-aici, de la noi. Şi fetiţa din Bihor, Dana Ionela Jurjuţ”. Încalc orice normă de bună-creştere şi-o întreb pe doamna Nastasia câţi ani are. “55”, vine răspunsul.
“E încă tinerică”, îl aud pe Mihăilă Cofar glumind şi-i văd un zâmbet, pentru prima oară. “E, bine că-s sănătoasă, că de-am fi doi la doctor, nu ştiu ce ne-am face”. Un fecior stă cu ei în sat, dar fata şi celălalt băiat sunt plecaţi la oraş, cu rostul lor. Femeia se ridică bătând cu palmele de genunchi. Înţeleg că nu mai pot sta. Îi spun “multă sănătate” lui Mihăilă Cofar. În secunda următoare îmi dau seama cât de inutilă şi aproape crudă e urarea mea. Ca o picătură de oţet oferită însetatului. Să pleci, e uşor. Dar în urma mea rămâne o inimă de român. Rănită şi tot mai uitată de ai săi...
Maghiarii au realizat un film despre evenimentele de atunci
Borbely Laszlo, vicepreşedintele fundaţiei culturale “Bernady Gyorgy”, a anunţat că în zilele de 19, 20 şi 21 martie va rula la Universitatea de Teatru din Târgu-Mureş un film despre conflictul interetnic din 19-21 martie 1990.
Filmul a fost realizat din banii fundaţiei “Bernady”, cu sprijin consistent din partea Guvernului Ungariei. Violenţele interetnice din 19-21 martie 1990, de la Târgu-Mureş, s-au soldat cu cinci morţi - doi români şi trei maghiari -, 278 de răniţi, o biserică ortodoxă incendiată şi sediile locale ale unor partide politice vandalizate. Au fost trimise în judecată 30 de persoane, iar alte 21 arestate. Fundaţia “Bernady” a reuşit să strângă, în decursul a doi ani, 1.500 de pagini de documente, mărturii şi fotografii în baza cărora Miholcsa Gyula, angajat al TVR, la redacţia maghiară, a realizat un film de 12 ore. Pelicula va fi proiectată în episoade, timp de trei zile consecutiv, la Universitatea de Teatru. Prima parte va rula pe 19 martie, de la ora 17.00, cea de-a doua, sâmbătă, la aceeaşi oră, iar ultima parte va fi prezentată duminică, de la ora 10.00.
Acum 20 de ani, România a fost în pragul războiului civil
La nici trei luni de la Revoluţie, ţara era zguduită de un conflict interetnic care a săpat falii adânci în societate. Între 19 şi 21 martie 1990, românii şi maghiarii s-au bătut sălbatic la Târgu-Mureş, în numele naţionalismului.
Totul a început în 15 martie 1990, de ziua naţională a Ungariei, când etnici maghiari, alături de cetăţeni veniţi din ţara vecină, au încercat să provoace populaţia română, profanând statuile lui Avram Iancu, de la Târgu- Mureş, şi Nicolae Bălcescu, de la Sovata. Mai mult, aceştia au înlocuit inscripţiile în limba română şi au instigat populaţia prin lozinci şi cântece provocatoare, care aminteau de Ungaria Mare. Replica românilor a venit pe 19 martie, când sediul UDMR din Târgu- Mureş a fost devastat, iar unul din liderii comunităţii maghiare, Andras Suto, a fost bătut cu sălbăticie. Maghiarii au arborat steagul Ungariei pe primăria din Târgu-Mureş, au pus stăpânire pe prefectură şi au declarat oraşul ocupat.
Românii au organizat un miting de protest, iar ciocnirile de stradă nu au putut fi evitate. Locuitori din satele cu populaţie preponderent românească din apropierea oraşului au venit cu autobuze la Târgu- Mureş, înarmaţi cu topoare, bâte, cuţite, dar etnici maghiari, aduşi şi ei din zona rurală, au răspuns cu incendierea autobuzelor. Starea de asediu a ţinut până pe 21 martie 1990, când trupele armatei au intrat cu tancuri şi cu blindate în oraş. Bilanţul evenimentelor indica 5 morţi (2 români şi 3 maghiari), 278 de răniţi şi o biserică ortodoxă incendiată. Cel mai grav rănit a fost Mihăilă Cofar, care a fost adus în comă la spital, zăcând apoi, luni bune, pe patul de suferinţă şi fiind supus la zeci de intervenţii chirurgicale.
Vor maghiara ca limbă oficială în Secuime
Circa 300 de consilieri locali, judeţeni, primari şi viceprimari din Covasna, Harghita şi Mureş au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, în Sfântu Gheorghe, la a doua Adunare a Aleşilor Locali din ţinutul Secuiesc. Adunarea a aprobat un proiect de hotărâre privind statutul limbii maghiare în zona Covasna-Harghita-Mureş. Proiectul a fost făcut public în luna ianuarie şi prevede că orice cetăţean cu domiciliul în Secuime are dreptul să folosească liber şi în aceleaşi condiţii limba română şi cea maghiară, atât scris, cât şi oral, şi că autorităţile publice din regiune vor asigura folosirea oficială a ambelor limbi.
