Sancțiunile anunțate luni vizează 49 de angajați ai Agenției de Design Social (SDA), un grup vizat deja de restricții impuse de Uniunea Europeană din cauza amestecului în procese electorale din Europa.

Potrivit Guvernului britanic, persoanele supuse sancțiunilor, printre care scriitori, traducători și producători video, sunt implicate în operațiuni de dezinformare întreprinse de statul rus.

„Agenția de Design Social a fost însărcinată și finanțată de Kremlin să desfășoare o serie de operațiuni de interferență menite să submineze democrația și să slăbească sprijinul pentru Ucraina”, a declarat Ministerul britanic de Externe într-un comunicat.

Londra a acuzat Agenția de Design Social că a încercat să instaleze personalități pro-Moscova în Armenia înainte de alegerile parlamentare programate pentru 7 iunie.

Tensiunile dintre cele Moscova și Erevan s-au intensificat recent pe fondul unor demersuri ale Armeniei de a se apropia de UE, dar mai ales în contextul vizitei efectuate la Erevan de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Sancțiunile vizează de asemenea ANO Dialog și conducerea sa. Autoritățile britanice susțin că grupul s-a coordonat cu serviciile de informații rusești pentru a influența politica internă a Armeniei.

La câteva zile după ce Armenia a găzduit summitul Comunității Politice Europene și primul summit UE – Armenia, liderul rus Vladimir Putin i-a cerut premierului Nikol Pașinian să organizeze un referendum privind ieșirea din Uniunea Economică Eurasiatică și aderarea la Uniunea Europeană pentru a începe apoi „un divorț blând”. În timp ce a evocat un așa-zis „divorț”, Putin a amenințat Armenia cu „scenariul ucrainean”.

La rândul lui, Nikol Pașinian a anunțat că nu va participa la summitul Comunității Economice Eurasiatice, programat pe 28 și 29 mai. Premierul armean a precizat totodată că va organiza un referendum doar atunci când va apărea o „nevoie obiectivă” în țara sa și a contestat folosirea termenului de „divorț”.

„Confundăm relațiile interstatale cu căsătoria. Armenia este ghidată de logica interstatală în relațiile sale interstatale”, a precizat Pașinian, care i-a explicat recent lui Putin cum funcționează democrația.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.