Racheta Zircon, lansată de pe o fregată

„În timpul manevrelor Zapad-2025, forțele Flotei Nordice au executat un atac cu rachete asupra unui adversar simulat în Marea Barents. Fregata Amiral Golovko a lansat o rachetă hipersonică Zircon. Conform datelor de control primite în timp real, ținta a fost distrusă cu o lovitură directă”, a transmis Ministerului rus al Apărării.

Ținta a fost indicată fregatei de un avion antisubmarin cu rază lungă Tu-142, aflat tot în dotarea Flotei Nordului.

Exercițiile includ apărarea instalațiilor de coastă și a garnizoanelor, coordonarea forțelor mixte, precum și utilizarea armamentului de precizie și a echipamentelor moderne. Operațiunile Flotei de Nord se desfășoară în zona arctică.

Ce este racheta hipersonică Zircon

Racheta navală hipersonică „Zircon”, dezvoltată de Corporația de Arme cu Rachete Tactice (KTRV), are o rază de acțiune de peste 1.000 km și poate atinge viteze de până la Mach 10, după cum a declarat în aprilie președintele rus Vladimir Putin.

Specialiștii militari subliniază că aceste caracteristici reduc drastic timpul de reacție al apărării aeriene și permit lovirea unor ținte importante, aflate la distanțe mari și bine protejate.

Inițial, un motor de rachetă o propulsează din lansator, apoi un motor cu combustibil solid o accelerează la viteze supersonice și o ridică la o altitudine de funcționare între 30 și 40 de kilometri.

Ulterior, motorul de rapel se desprinde, iar un motor scramjet cu combustibil lichid preia controlul, menținând o viteză de croazieră de Mach 5,5 pe o distanță de până la 1.000 de kilometri.

În faza finală, racheta accelerează până la Mach 7,5 – 8, iar pe măsură ce se apropie de țintă, viteza scade din nou la Mach 4,5, din cauza consumului de combustibil și rezistenței aerului, dar impactul rămâne devastator.

Nave și submarine rusești, echipate cu rachete Zircon

Prima navă care a primit în dotare rachete Zircon a fost fregata Amiral Gorșkov. Ulterior, planurile au vizat echiparea cu acest tip de armament și a altor nave de suprafață, precum și a submarinelor nucleare multifuncționale din clasa Yasen-M.

Exercițiul strategic Zapad-2025 are loc în perioada 12–16 septembrie, pe terenuri de instrucție din Rusia și Belarus, precum și în Marea Baltică și Marea Barents.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.