După o reuniune a Comitetului pentru Securitate Națională al Poloniei, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat că Moscova deține „multe drone” capturate de la Ucraina și nu a exclus posibilitatea ca „Rusia să le folosească în mod provocator împotriva flancului estic al NATO, împotriva țărilor baltice, Finlandei, României, inclusiv împotriva Poloniei”.

Ministrul polonez al Apărării a reiterat că „amenințarea rusă este constantă și foarte ridicată”, motiv pentru care „este foarte important să fim pregătiți în cazul în care se întâmplă ceva de genul acesta”.

Kosiniak-Kamysz a declarat luni că „niciodată” nu se poate „sta liniștit” în fața „escaladării tensiunilor” de către Rusia, amintind că, „săptămâna trecută, avioane de vânătoare poloneze și suedeze au interceptat trei avioane rusești deasupra Mării Baltice”.

În cazul unei agresiuni militare rusești, ministrul polonez a subliniat că are „încredere deplină în aplicarea articolelor 4 și 5 (ale NATO), care implică utilizarea extremă a forței și a tuturor mijloacelor de către toate statele membre”.

În septembrie 2025, Polonia s-a confruntat cu una dintre cele mai grave încălcări ale spațiului său aerian, când cel puțin 19 drone rusești au pătruns pe teritoriul său pe fondul unei ofensive masive împotriva Ucrainei. Multe dintre dronele respective au fost doborâte de avioane de vânătoare poloneze și NATO.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.