Într-un comunicat, Duma precizează că proiectul de lege permite „închiderea sau limitarea activităţilor media în Rusia dacă autorităţile din ţara de origine a acestei instituții mass-media comit acte neprietenoase faţă de instituții media ruse în străinătate”.

Potrivit acestui proiect de lege, procurorul general sau adjuncţii săi vor avea dreptul de a retrage licenţa de difuzare a unui trust media dacă aceasta publică informaţii ce vor fi considerate „ilegale” sau „periculoase”.

Acreditările jurnaliştilor care lucrează pentru trusturi străine ar putea fi de asemenea anulate, potrivit actului normativ care urmează să fie adoptat în a doua şi a treia lectură de Dumă şi într-o lectură finală de Consiliul Federaţiei (camera superioară).

La începutul lunii martie, autorităţile ruse au adoptat două legi care incriminează „discreditarea” forţelor armate ruse şi difuzarea de „informaţii mincinoase” despre acestea, două delicte pasibile de pedepse grele cu închisoarea.

De la începerea războiului din Ucraina, trusturi de presă din Rusia, printre care Russia Today şi Sputnik au primit interdicţii de difuzare în Canada, Marea Britanie şi Uniunea Europeană, ceea ce sporeşte riscul de represalii împotriva redacţiilor din aceste ţări care lucrează în Rusia.

Săptămâna trecută, Comitetul pentru protecţia jurnaliştilor, o organizaţie neguvernamentală cu sediul în SUA, a invitat autorităţile ruse să se renunţe la acest proiect de lege, apreciind că textul va „facilita interzicerea arbitrară a mass-media şi va duce la o creştere a numărului de jurnalişti urmăriţi pentru difuzarea de informaţii”.

Urmărește-ne pe Google News
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
ȘOC TOTAL! Ce pensie specială primește Irina Loghin. Ia mii de lei după doar 8 ani în politică
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Ce pensie specială primește Irina Loghin. Ia mii de lei după doar 8 ani în politică
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Observatornews.ro
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Știrileprotv.ro
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Orangesport.ro
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
PUBLICITATE
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii