Un studiu recent al Autorităţii Naţionale de Calificări arată că un student sau absolvent de la Facultatea de Silvicultură ori de la Ştiinţele Naturii are de aşteptat, în medie, şapte luni până la găsirea unui job. Ceva mai norocoşi sunt cei care fac studii  inginereşti, care au de aşteptat ”doar” trei luni, însă cu adevărat privilegiaţi sunt cei de la ASE care se „lipesc„ de un job în două luni.  Fireşte, acestea sunt doar statistici, cifre, iar realitatea e cu totul alta.  Libertatea a stat de vorbă cu mai mulţi studenţi bucureşteni, iar unii dintre ei aşteaptă  ca cineva să îi angajeze… chiar şi de doi ani. Alţii, aleg meserii ”subcalificate”, de dragul banilor. ”Lucrez ca barmaniţă, şi fac şi o mie de euro pe lună”, ne-a spus Ruxandra Ştefănescu, studentă la ASE. Şi mai sunt cei care  au studiat intens, toată perioada facultăţii iar acum speră la posturi de conducere în multinaţionale,  şi salarii de mii de euro, chiar dacă nu au un dram de experienţă!  Şi mai este o categorie: a celor care visează… şi atât!

Dragoş Alexandru (19 ani), student în anul întâi la Facultatea de Horticultură: ”Eu sunt deocamdată boboc, şi nu vreau să mă angajez. Oricum, ştiu că mi-am ales un domeniu bănos, şi că nu o să am griji toată viaţa!”
Ruxandra Ştefănescu, studentă la ASE: "Lucrez ca barmaniţă şi fac şi 1.000 de euro pe lună!"

Nicolae Negoiţă (19 ani), student în anul întâi la Facultatea de Horticultură: ”Tata lucrează de ani buni la cele mai tari crame din ţară, iar când termin cu studiile mă va ajuta şi pe mine să mă angajez. Prima leafă va fi de la 2.000 de lei în sus!”.
Ruxandra Ştefănescu, studentă la ASE: "Lucrez ca barmaniţă şi fac şi 1.000 de euro pe lună!"

Andreea Găinaru (18 ani), studentă în anul întâi la Facultatea de Economie: ”Chiar dacă abia am început facultatea, vrea să mă angajez, să am banii mei. Caut cam de o lună, iar ce am găsit nu mi se potrivea pentru că aveau nevoie de cineva care să vină  la program fix, iar eu doresc ceva part time”.

Ruxandra Ştefănescu, studentă la ASE: "Lucrez ca barmaniţă şi fac şi 1.000 de euro pe lună!"

Ruxandra Ştefănescu (19 ani), studentă anul doi la Facultatea de Administrare a Afacerilor în limba franceză: ”Lucrez de trei ani ca barmaniţă şi trebuie să recunosc că se fac bani frumoşi. Salariul fix e 1.000 de lei, plus 150 de lei şpagă pe seară. Iar vara e rupere: pestre 4.000 de lei pe lună, adică aproximativ o mie de euro. În curând va trebui să renunţ la sumele acestea, şi să îmi găsesc o slujbă care să aibă legătură cu studiile mele”.

Andra Codreanu (22 de ani) studentă în anul patru la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine: ”Avantajul meu e că am efectuat câteva stagii în străinătate, la Universităţi de prestigiu, şi, în plus, sunt şefă de promoţie. Caut un job part time de un an şi ceva, dar nu am găsit nimic. Până la urmă mă voi angaja la sfârşitul studiilor. Vreau să fiu manager de programatori şi să am leafa cel puţin 1.500 de euro pe lună”
Ruxandra Ştefănescu, studentă la ASE: "Lucrez ca barmaniţă şi fac şi 1.000 de euro pe lună!"
Foto: Vlad Chirea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.