Un pasager al liniei 1 de tramvai din Timișoara a descoperit o ploșniță strivită pe un scaun, avertizând asupra riscului ca vehiculul să devină un focar de infecție. Având în vedere rezistența acestor insecte și ușurința cu care se pot agăța de haine, există pericolul real ca pasagerii să transporte dăunătorii direct în propriile locuințe.

„Doresc să vă relatez un caz întâlnit personal în tramvaiul 1. După ce m-am așezat în tramvai, am observat o mică pată de sânge și, la o privire mai atentă, am observat că era o ploșniță strivită. Acel tramvai este un focar de ploșnițe și prezintă un risc mare de răspândire a acestora pentru călători, care le pot duce acasă fără să știe”, a transmis un timișorean publicației Tion.ro.

Cazul a ajuns și în atenția STPT, care a transmis că va demara verificări imediate.

„În urma informațiilor apărute în mediul online referitoare la prezența unei insecte semnalate într-un tramvai, am dispus verificări imediate și măsuri suplimentare de control. Toate vehiculele din parcul auto sunt supuse periodic operațiunilor de igienizare, conform graficelor stabilite. În cazul unor sesizări punctuale, intervenim în cel mai scurt timp. Până la acest moment, în urma verificărilor efectuate, nu au fost identificate probleme care să indice existența unei infestări și nu au fost înregistrate alte sesizări similare. Cu toate acestea, pentru a elimina orice suspiciune, vom realiza operațiuni suplimentare de igienizare, ca măsură preventivă”, au precizat cei de la STPT.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.