Salah Abdeslam este singurul terorist implicat în atentatele din Paris capturat în viață, prin urmare este și cel mai supravegheat deținut din Franța. Jihadistul este, însă, nemulțumit de faptul că este filmat 24 de ore din 24. Avocatul său a cerut ca acest lucru să se oprească, deoarece „îi încalcă dreptul la viață privată”, relatează Lepoint.fr.

Salah Abdeslam este ținut izolat într-o celulă dintr-o închisoare aflată în regiunea pariziană. Acolo, el este supravegheat de șase camere – două se află în celula sa, iar celelalte în sala de sport, dar și în curtea închisorii. Monitorizarea lui Salah Abdeslam a fost autorizată printr-o decizie a guvernului francez, însă avocatul jihadistului contestă legalitatea. Salah Abdeslam „vă cere dreptul la respectarea vieții private” și „încetarea acestei ‘videoprotecții” a declarat avocatul său, Frank Berton, în deschiderea audierii la tribunalul administrativ din Versailles. „El nu mai are viață privată, are o viață publică”, a continuat avocatul.

Citește și: Teroristul Salah Abdeslam a fost controlat timp de o jumătate de oră a doua zi după atentatele din Paris

Potrivit avocatului lui Abdeslam, această dispoziție este ilegală în temeiul articolului 8 din Convenția Europeană a drepturilor omului privind dreptul la respectarea vieții private. În plus, măsura „crește riscul de suicid pe care intenționează să-l combată, subminând psihologic deținutul”, a apreciat apărarea în acest caz, citând Observatorul Internațional pentru Penitenciare (OIP).

Salah Abdeslam este acuzat că a jucat un rol cheie în atentatele care au zguduit capitala Franței pe 13 noiembrie și s-au soldat cu 130 de morți. Jihadistul a fost capturat la aproape cinci luni de la atacurile teroriste, pe 18 martie, în Bruxelles, în urma unei operațiuni de amploare. La patru zile de la reținerea sa, capitala Belgiei a fost zguduită de atentatele care s-au soldat cu aproximativ 30 de morți. Printrei cei implicați în atacurile teroriste din Bruxelless e numără și Mohamed Abrini, care era prieten cu Salah Abdeslam.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.