În timp ce echipajele de salvare au lucrat timp de trei zile să caute supraviețuitori în ruinele școlii Enrique Rébsamen, mexicanii se rugau pentru soarta copilului.

Totul a pornit de la un mesaj publicat de publicația El Universal pe 21 septembrie și care spunea ”Frida Sophia. Sunt însetată, dar sunt bine. Te rog nu întârzia prea mult”.

Dar, joi seara, Marina mexicană a confirmat că povestea Fridei a fost falsă și și-a cerut scuze pentru rapoartele contradictorii, după ce toată lumea a crezut că aceasta ar fi unul dintre numeroșii copii și adulți prinși de peste 32 de ore sub dărâmături.

Timp de două zile, jurnaliștii s-au adunat la scena, iar utilizatorii de social media au împărtășit meme și mesaje emoționale de susținere în peste 350.000 de tweet-uri. „Micuța Frida Sofia a supraviețuit 32 de ore prinse sub ruine, luptându-se pentru viața ei. O adevărată luptătoare, curând va ieși la suprafașă”, a scris Ryan Hoffman, un mexican într-un tweet distribuit de peste 5.000 de ori.

Zvonurile păreau confirmate de amiralul marinei, Jose Vergara Larra, care a spus presei că după patru ore de operațiuni de salvare au detectat o fată care trăia.

Totuși, faptul că nimeni nu a dat de părinții fetei a trezit o doză de scepticism, iar apoi, joi, școala a transmis că nu are nici un student înregistrat sub acest nume.

Echipajele de salvare au început să distribuie mesaje contradictorii, până joi seara când s-a anunțat oficial că minuța nu există.

Oficialii mexicani au anunțat vineri că numărul morților de la cutremurul marți a crescut la 273.


Citește și: REPORTAJ VIDEO | Două imagini, două epoci. Un bărbat avea fotografii cu colegii din liceu, din 1981. I-a căutat acum și i-a pozat din nou! Vezi ce a ieșit!


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.