Un city-break de o singură zi în Veneția ar putea deveni mai scump, după ce autoritățile locale analizează majorarea taxei de acces pentru turiști. Măsura este discutată în contextul eforturilor de a reduce aglomerația din perioadele de vârf și de a limita efectele turismului excesiv.
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an, potrivit unei declarații. Măsura vine în contextul în care autoritățile încearcă să controleze turismul excesiv care afectează orașul, relatează Reuters.
Consilierul pentru buget și impozitare, Michele Zuin, a explicat că actuala taxă, cuprinsă între 5 și 10 euro, nu mai are efectul descurajant dorit. „Actuala taxă de 5-10 euro este accesibilă practic oricui; riscul este că nu mai are efectul descurajant pe care ar trebui să-l aibă această măsură”, a declarat acesta.
De asemenea, Zuin a menționat că se discută inclusiv despre o creștere a tarifului până la 50 de euro, însă cel mai probabil taxa maximă va fi limitată la 30 de euro. Decizia finală privind noua valoare și extinderea perioadei de aplicare urmează să fie convenită cu guvernul, a adăugat oficialul.
Taxa pentru excursioniștii de o zi a fost introdusă în 2024, fiind o premieră mondială. În 2026, aceasta s-a aplicat doar între 3 aprilie și 26 iulie, între orele 8.30 și 16.00, aducând orașului venituri de peste 5,2 milioane de euro din vânzarea a aproape 680.000 de bilete. Cei care rezervă în avans beneficiază de tarife mai mici, iar copiii sub 14 ani sunt scutiți.
Autoritățile din Veneția speră ca această măsură să reducă aglomerația în perioadele de vârf, cum ar fi sărbătorile naționale, precum cea de 1 Mai. Decizia reflectă preocupările orașului legate de supraturism și scăderea populației rezidente.