Textele sunt identice
“Textul din volumul meu coincide în totalitate, inclusiv ca referinţă bibliografică, cu textul din cartea cumpărată. E incredibil. Nu m-a consultat şi nici nu m-a anunţat nimeni dintre autorii cărţii cu privire la publicarea acesteia. Numele meu nu apare pe lista autorilor, ci doar în «Cuvântul Înainte », undeva la pagina 8, unde se face referire la teza mea de doctorat. Eu sunt, aşadar, o referinţă bibliografică. Am depus o plângere la Rectoratul UBB, în atenţia Comisiei de Etică a universităţii, dar şi la Decanatul FSEGA”, a mai spus Gîdiu.
Autorul principal al cărţii, profesorul Popescu, a declarat că regretă acest incident şi că nu a aflat despre lucrarea Valeriei Gîdiu decât în momentul în care şi cartea lui a fost tipărită.
Apar primele probleme la clasa 0
Nici nu s-a terminat bine prima fază a înscrierilor în clasa pregătitoare, că deja se anunţă probleme. În judeţul Timiş, de exemplu, conducerea unei şcoli din Lugoj a solicitat inspectoratului înfiinţarea unei clase pregătitoare în care ar urma să înveţe un singur elev! Legea prevede însă ca în fiecare clasă să fie cel puţin 12 copii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro