Desființarea inspectoratelor școlare a fost ideea propusă de reprezentanții sistemului de învățământ, care consideră că acestea sunt „instituții toxice, comuniste și corupte”.

În plus, prin desființarea inspectoratelor școlare se urmărește oferirea factorilor decizionali unităților de învățământ.

cornel-comsa

Cornel Comșa

„Descentralizarea în domeniul educației este absolut necesară pentru a da putere școlilor să ia decizii și comunității locale să se implice cu adevărat și a fost cuprinsă în strategia de descentralizare, realizată de Guvern, în 2006. Vreau să pornesc o dezbatere reală pe acest subiect, iar primul pas este să oferim o formă și un cadru instituțional, iar Comisia de învățământ din Camera Deputaților va trebui să-și asume acest rol”, spune deputatul independent  Cornel Comșa, inițiatorul proiectului legislativ.

Dacă inspectoratele școlare vor fi desființate, atribuțiile de administrare vor fi preluate de administrația locală, care deține deja terenurile și clădirile în care funcționează școlile și se care se vor ocupa de acestea în baza resurselor proprii și a finanțărilor de la minister.
Dacă proiectul legislativ va fi adoptat, inspecțiile școlare vor fi realizate de Agenția Română de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar (ARACIP). Acesta va monitoriza și respecta standardele naționale și indicatorii de performanță prin inspecție școlară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.