Școala de Pompieri din Boldești cumpără mâncare în valoare de 350.000 de euro. Lista include 98 de loturi, printre care și 190.755 de ouă

 4 comentarii

Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești (județul Prahova) a lansat o achiziție publică pentru cumpărarea de produse alimentare, contractul având o valoare totală estimată de aproximativ 350.000 euro.

Procedura vizează achiziția a 98 de loturi de produse alimentare, necesare pentru asigurarea hranei în cadrul instituției.

Potrivit documentației de achiziție, lista produselor este una extinsă și cuprinde o gamă variată de alimente, de la produse de bază, precum făină, orez, ulei, zahăr sau pâine, până la carne și preparate din carne, lactate, ouă, legume și fructe proaspete, conserve, condimente, produse de patiserie sau băuturi. Practic, achiziția acoperă aproape întreg necesarul alimentar pentru funcționarea cantinei instituției.

Cum arată cele mai interesante produse cumpărate

În procedura de achiziție sunt detaliate cele 98 de loturi de alimente pentru pompierii din Prahova. În magazie pot intra până la 190.755 de ouă de găină, peste trei tone de paste făinoase, 18.225 de kilograme de banane aproape 3 tone de smântână și șapte tone de unt!

În ceea ce privește cantitatea de mere aceasta variază, la fel ca și restul produselor, de la 9.612 kilograme, până la 21.627 de kilograme. Iar pentru varză, contractul poate aduce maximum 24.385 de kilograme la unitatea de învățământ.

De pe listă nu lipsește laptele de vacă (maximum 29.160 de litri) sau 11.856 de kilograme de pește. Cea mai mare cantitate ce urmează să ajungă în Prahova este în dreptul cartofilor, 91.550 de kilograme.

Au cumpărat mâncare de 350.000 de euro!

Valoarea contractului, care depășește 1,7 milioane de lei, vine într-un context economic dificil, marcat de creșterea prețurilor la alimente și de presiuni bugetare în sectorul public. În acest context, instituțiile statului continuă să lanseze contracte consistente pentru aprovizionarea unităților pe care le administrează.

Imagine cu Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești (județul Prahova)

Conform platformei Sicap.ai, achiziția realizată de Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” are ca obiect furnizarea a 98 de tipuri de produse alimentare, organizate pe loturi distincte, care urmează să fie livrate conform necesarului stabilit de instituție.

  • Într-un răspuns pentru Libertatea, instituția precizează că „produsele sunt destinate asigurării hranei efectivelor de elevi și cursanți școlarizați în cadrul instituției noastre, aceștia fiind școlarizați în regim cazarmat”.

Documentele publice nu detaliază în mod explicit perioada exactă pentru care este estimat consumul aferent acestei sume. Instituția subliniază că vorbim despre „perioada iulie 2025 - februarie 2026”.

  • LOT 1 - Apă minerală carbogazoasă
  • LOT 2 - Apă minerală plată
  • LOT 3 - Amelioratori pentru preparate culinare
  • LOT 4 - Arome - Zahăr vanilat
  • LOT 5 - Arome - Esențe
  • LOT 6 - Biscuiţi
  • LOT 7 - Boia de ardei
  • LOT 8 - Borş
  • LOT 9 - Brânză proaspătă de vacă
  • LOT 10 - Brânză telemea de vacă
  • LOT 11 - Brânză topită
  • LOT 12 - Cacao pudră
  • LOT 13 - Cafea naturală
  • LOT 14 - Cârnaţi cabanos
  • LOT 15 - Cârnaţi oltenești
  • LOT 16 - Crenvurşti
  • LOT 17 - Pulpă pasăre fără os refrigerată
  • LOT 18 - Piept pasăre fără os refrigerat
  • LOT 19 - Aripi pasăre refrigerate
  • LOT 20 - Cotlet de porc fără os refrigerat
  • LOT 21 - Ceafă de porc fără os refrigerată
  • LOT 22 - Carne porc lucru refrigerată
  • LOT 23 - Carne vită lucru refrigerată
  • LOT 24 - Cartofi proaspeți curățați
  • LOT 25 - Caşcaval
  • LOT 26 - Ceai
  • LOT 27 - Ceapă
  • LOT 28 - Cereale
  • LOT 29 - Ciocolată
  • LOT 30 - Citrice (Portocale, mandarine, grepfrut)
  • LOT 31 - Condimente
  • LOT 32 - Zarzavat ciorbe
  • LOT 33 - Roșii in bulion
  • LOT 34 - Fasole verde
  • LOT 35 - Mazăre
  • LOT 36 - Fasole boabe uscată
  • LOT 37 - Făină de grâu albă
  • LOT 38 - Fructe proaspete calitatea I - Pere
  • LOT 39 - Fructe proaspete calitatea I - Mere
  • LOT 40 - Fructe proaspete calitatea I - Banane
  • LOT 41 - Foi de dafin
  • LOT 42 - Gem de caise
  • LOT 43 - Gem de piersici
  • LOT 44 - Gem de căpșuni
  • LOT 45 - Iaurt
  • LOT 46 - Lapte de vacă
  • LOT 47 - Lămâi
  • LOT 48 - Legume proaspete calitatea I - Roșii
  • LOT 49 - Legume proaspete calitatea I - Ardei gras
  • LOT 50 - Legume proaspete calitatea I - Castraveți
  • LOT 51 - Mărar (verdețuri)
  • LOT 52 - Pătrunjel (verdețuri)
  • LOT 53 - Leuștean (verdețuri)
  • LOT 54 - Măsline
  • LOT 55 - Miere
  • LOT 56 - Murături asortate
  • LOT 57 - Murături castraveți
  • LOT 58 - Murături gogoșari
  • LOT 59 - Muştar
  • LOT 60 - Orez decorticat
  • LOT 61 - Oţet din vin
  • LOT 62 - Ouă de găină
  • LOT 63 - Pâine albă
  • LOT 64 - Pastă de tomate
  • LOT 65 - Paste făinoase - Spaghete
  • LOT 66 - Paste făinoase - Penne
  • LOT 67 - Paste făinoase - Melcișori
  • LOT 68 - Paste făinoase - Tăiței
  • LOT 69 - Peşte (file)
  • LOT 70 - Piper
  • LOT 71 - Rădăcinoase - Morcovi
  • LOT 72 - Rădăcinoase – Țelină
  • LOT 73 - Rădăcinoase - Păstârnac
  • LOT 74 - Salam tip de vară sau echivalent
  • LOT 75 - Salam tip Victoria sau echivalent
  • LOT 76 - Salam tip bănățean sau echivalent
  • LOT 77 - Sare comestibilă
  • LOT 78 - Smântână
  • LOT 79 - Mușchi file
  • LOT 80 - Mușchi țigănesc
  • LOT 81 - Piept de pui afumat
  • LOT 82 - Ulei din floarea soarelui
  • LOT 83 - Ulei din măsline
  • LOT 84 - Unt proaspăt
  • LOT 85 - Usturoi
  • LOT 86 - Varză proaspătă
  • LOT 87 - Zahăr
  • LOT 88 - Făină de porumb (mălai)
  • LOT 89 - Suc natural de fructe
  • LOT 90 - Conservă pește în sos tomat
  • LOT 91 - Conservă pește în ulei
  • LOT 92 - Vin
  • LOT 93 - Conservă carne de vită în suc propriu
  • LOT 94 - Conservă carne de porc în suc propriu
  • LOT 95 - Conservă pate de ficat
  • LOT 96 - Praf de copt
  • LOT 97 - Stafide
  • LOT 98 - Baton cereale

Cu se ocupă Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

Conform prezentării de pe site-ul oficial, Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești este o instituție de învățământ postliceal din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, specializată în formarea inițială a subofițerilor de pompieri și protecție civilă, precum și a maiștrilor militari auto.

Instituția pregătește viitorii salvatori care vor activa ulterior în structurile Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, având rolul de a asigura personal calificat pentru intervențiile în situații de urgență.

„Școala este un loc al maturizării fizice și psihice, un loc al descoperirii și dezvoltării personale, al devenirii. Formăm profesioniști, formăm caractere, formăm coechipieri în lupta împotriva imprevizibilului, a forțelor naturii și a greșelilor umane”, este prezentarea de pe site-ul oficial.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Valmold71 08.03.2026, 18:19

    Sunt 300 de elevi ce trebuie hrăniți zi de zi!!! Credeți ca trăiesc cu aer????

  • Avatar comentarii

    aburika 08.03.2026, 18:29

    Păi și cam ce ai vrea, domnu' Crăițoiu, viitorii pompieri să-și aducă mâncare de acasă pe timpul școlarizării? După mintea lu' matale, presupun că și tanchiștii sau aviatorii trebuie să vină cu tancul sau avionul de acasă.

  • Avatar comentarii

    Demradulescu 08.03.2026, 19:14

    Eu m-am săturat numai citind lista loturilor ,două zile nu vreau să mai văd mâncare,cred sincer că nici Regele Charles al III-lea nu se delectează cu asemenea bunătăți,bravo lor trai neneacă pe banii babacului(boborului).

  • Avatar comentarii

    cristian1974 09.03.2026, 16:06

    Stimate autor, limitările bugetare nu presupun și raționalizarea normei de hrană pentru elevii și studenții instituțiilor de învățământ ale MAI,MApN, SRI, ANPC. Acestora li se asigură hrănirea în natură la plafonul caloric al normelor de bază (norma 8, 11 după caz) și suplimente de hrană (ocazional, în funcție de diferite situații) pe toată durata școlarizării (excepție perioadele de permisii/vacante). Nu este un subiect ofertant pentru presa românească obișnuită să caute anormalul și printre lucruri foarte normale. Iar toate procedurile de achiziție sunt transparente. Mult succes pe viitor!

ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
21:49
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
23:34
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
23:22
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
22:20
Aurul și argintul se prăbușesc pe piețele internaționale. Ce a declanșat scăderea metalelor prețioase
21:52
Șoferul care a intrat într-un Carrefour cu Porsche-le a fugit și a lăsat rănită în mașină o femeie pe care abia o cunoscuse într-un bar
TRENDING
21:50
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
16:45
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză