Într-un răspuns pentru Edupedu, reprezentanții Inspectoratului Școlar menționează că au cerut suspendarea învățătorului, dar decizia trebuie luată de Consiliul de Administrație al școlii.

Acesta trebuia să finalizeze ancheta luni, 15 martie, însă, în loc să prezinte concluziile, directorul școlii a trimis o notă în care precizează că membrii comisiei de cercetare disciplinară au primit o solicitare de la învățător pentru a aduce dovezi suplimentare în susținerea declarațiilor sale.

Mai mult, comisia a transmis că va analiza răspunsurile timp de două zile, iar miercuri își va finaliza raportul și îl va prezenta în fața Consiliului de Administrație. IȘJ Iași consideră însă că există o tendință de „ignorare a faptelor grave rezumate”.

„Facem mențiunea că, potrivit legislației în vigoare, decizia de sancționare se ia în cadrul Consiliului de Administrație al unității de învățământ care este și angajatorul cadrului didactic reclamat. Reiterăm poziția noastră fermă de dezaprobare a oricărui comportament abuziv, a atitudinii nepedagogice care nu poate fi tolerată la niciun cadru didactic”, au transmis reprezentanții IȘJ Iași pentru edupedu.ro.

În cadrul anchetei, comisia de cercetare a vorbit cu părinții, cu directorul școlii, cu cadrul didactic acuzat și colegii săi. Miercuri, în cadrul ședinței de Consiliu de Administrație, aceștia vor prezenta un raport și vor propune o sancțiune. Constantin Șerban face parte din Consiliul de Administrație, ca reprezentant al Consiliului Local Iași, dar acesta nu va avea drept de vot.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Învățătorului Constantin Șerban de la Școala Gimnazială Mihai Codreanu din Iași este acuzat de presa locală că apare în înregistrări în care înjură și amenință elevii. Acesta a respins acuzațiile și a spus că înregistrările
prezentate public nu sunt reale.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI