Asa cum a promis, imediat dupa afisarea rezultatelor la examenul de bacalaureat, ministrul Educatiei Mihail Hardau s-a pus pe treaba.  A ales la intamplare mai multe lucrari din Capitala si din tara, diferenta notelor fiind izbitoare. Libertatea a incercat sa afle de la cititorii sai ce parere au in legatura cu “cumpararea” subiectelor de la bacalaureat sau alte examene importante din viata tinerilor.


„In provincie este mai usor”
 Elena Lupu, 19 ani, studenta: “Depinde de locul unde sustii examenul. Daca esti din provincie cred ca poti sa aranjezi mai usor. Acolo se cunosc intre ei, elevi si profesori,  si e mult mai simplu. Eu am dat bac-ul anul trecut. S-au facut aranjamente si la noi. ”.


„Toate pleaca de la saracie”

Dumitru Dumitru, 48 de ani, sofer taxi: “Usor nu se face rost de subiecte, dar se face. Cu bani faci orice. Copiii mei au dat examene, dar eu unu nu am intervenit in nici un fel. Colegi de-ai lor stiu ca au facut si asa ceva. Toate astea pleaca, cred eu, de la saracie si neajunsuri”.


„Aranjamente se fac mai sus”

Maria Chilica, 42 de ani, secretara: “Eu zic ca da. Se cumpara si se aranjeaza examenul de bacalaureat, care este unul dintre examenele importante pentru un tanar. Nu cred ca aranjamentele se fac in randul profesorilor. Parerea mea este ca se fac mai sus”.


„S-au manarit biletele”

Ioana Biriloi, 56 de ani, pensionara: “S-a zis ca s-au manarit biletele. Daca vine de la profesori sau nu asta nu se stie inca. Pana vor creste nepotii mei sper sa se limpezeasca lucrurile si sa nu fim nevoiti sa dam bani ca sa poata sa ia examenul de bacalaureat sau orice alt examen”.


„De cumparat se cumpara”

Emilia Toncu, 18 ani, eleva: “De cumparat se cumpara sigur. Eu anul viitor voi sustine examenul de bacalaureat si mi-e teama ca, din cauza aceasta, un elev care este mai slab la invatatura poate sa obtina o nota mai mare decat cineva care este serios si invata”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.