Cel puţin o dată pe an, Şerban Huidu, soţia lui şi cei doi copii ai lor merg în Austria, ţară pe care “cârcotaşul” a ajuns să o îndrăgească aşa de mult încât a decis să cumpere acolo un apartament, ca să nu stea la hotel. L-a achiziţionat în urmă cu câţiva ani, dar nu le-a dezvăluit nici apropiaţilor cât a cheltuit pentru cumpărarea şi amenajarea lui. Cert e că tocmai faptul că Şerban deţine o proprietate în capitala Austriei i-a determinat familia să ia în considerare transferarea lui la o clinică din Viena, după accidentul de schi suferit înainte de Revelion. Lucru care, până la urmă, nu s-a întâmplat, “cârcotaşul” rămânând la clinica din Innsbruck.

“Când s-a accidentat Şerban, primul gând al familiei a fost să îl transfere la Spitalul AKH din Viena. Nu doar pentru că aici e o unitate medicală mai mare decât la Innsbruck, dar Cristina şi copiii ar fi putut locui în apartament cât timp Şerban era în spital”, ne-a dezvăluit un apropiat al “cârcotaşului”.

Acum stă acolo mama lui

Potrivit aceleiaşi surse, Huidu nu ezită să ofere cheile locuinţei amicilor care au drum prin capitala austriacă. Mai mult, el se implică discret şi în acţiuni caritabile, astfel că atunci când regretatul Ştefan Iordache a fost transferat la un spital din Viena, Huidu a pus apartamentul la dispoziţia familiei actorului.

De doi ani, la Viena, în locuinţa “cârcotaşului”, s-a mutat mama lui Şerban. Aceasta suferă de cancer şi se află sub tratament la o clinică din capitala austriacă.

Citeşte şi: Mihai Bendeac: ”Mă ofer să-i ţin locul lui Şerban Huidu”

Urmărește-ne pe Google News
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
GSP.RO
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
Playtech.ro
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
O comună mică din România va deveni polul nuclear al Europei, însă localnicii nu ştiu nimic. "Ce construieşte?"
Observatornews.ro
O comună mică din România va deveni polul nuclear al Europei, însă localnicii nu ştiu nimic. "Ce construieşte?"
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
HOROSCOP
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată era elev al Aeroclubului din Târgu Mureș. A căzut de la peste 1.000 de metri
Știrileprotv.ro
Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată era elev al Aeroclubului din Târgu Mureș. A căzut de la peste 1.000 de metri
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”
PUBLICITATE
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”