Ilie Bolojan lasă diplomația și îl atacă pe Sorin Grindeanu, la trei luni după ce a fost demis: „Ce face pervers, în stilul caracteristic?”

 2 comentarii
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026

Premierul demis Ilie Bolojan a răspuns miercuri, 19 august, la B1TV, atacurilor PSD care au început la finalul anului trecut, s-au intensificat în ianuarie și s-au finalizat cu moțiunea de cenzură din 5 mai, în urma căreia a fost demis.

„Nu mă agăț de această funcție, dar dacă ai o responsabilitate pentru țara asta, trebuie să exerciți această funcție până se creează condiții să avem un nou guvern. Ori, dacă aceste condiții nu s-au creat, nu vă imaginați că e foarte comod în această perioadă, când guvernul are competențele mult diminuate, să gestioneze toate problemele pe care le avem, inclusiv criza energetică și așa mai departe. Deci e nevoie de un guvern cu forțe pline. Cu cât se face un guvern mai repede, cu atât e mai bine”, a spus Bolojan.

El a precizat că a răbdat aproape un an „toate criticile, toate mizeriile, toate injuriile” venite dinspre PSD, partid condus de Sorin Grindeanu. „Ori, ce-am constatat, foarte deschis, în această perioadă este că cei care nu și-au respectat înțelegerile, cei care nu au respectat programul de guvernare au fost cei de la PSD. Și dacă cineva a răbdat în țara asta aproape un an de zile, toate criticile, toate mizeriile, toate injuriile, eu am fost unul dintre ei. Dar am considerat că merită să fac asta pentru că ține de fișa postului și trebuie să fac tot ce ține de mine ca să duc lucrurile mai departe”, a afirmat Bolojan.

Și a continuat: „În condițiile în care ai avut un partener care n-a făcut ce trebuie pentru România, care a tras frâna de mână în guvernare, gândiți-vă că a vota un guvern în care este acest partid ar însemna să anulăm toate constatările pe care le-am făcut în această perioadă pentru că nu mai poți să speri că se va întâmpla ceva cu totul deosebit”.

Premierul demis a recunoscut că investițiile străine sunt în scădere, dar a adăugat că Sorin Grindeanu ignoră explicațiile BNR și îi atribuie lui vina, deși PSD a fost la guvernare și a susținut deciziile luate.

„Este adevărat că investițiile străine în 2026 sunt în scădere față de 2025, inclusiv pe primul semestru. Dar ce face pervers domnul Grindeanu, în stilul caracteristic? Ia niște date brute de la Banca Națională, care a dat și explicațiile de rigoare, și în loc să ia explicațiile BNR sau să se uite pe cauzele reale, vine și le vinde ca și o vină a unei persoane, deși PSD a fost la guvernare în toată această perioadă și au răspuns și au votat tot ce s-a hotărât în această perioadă”, a punctat Bolojan.

Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură acum trei luni, iar România nu are un guvern „plin” de atunci

România este în criză politică din 20 aprilie, când PSD i-a retras sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan, iar pe 23 aprilie, miniștrii partidului condus de Sorin Grindeanu și-au depus demisiile.

Pe 5 mai, moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut de Parlament și Guvernul Bolojan a căzut după 11 luni de la învestire. Au fost 281 de voturi pentru, adică exact numărul de voturi cu care a fost demis și premierul Florin Cîțu în octombrie 2021.

Consultările formale de la Palatul Cotroceni cu PSD, PNL, USR, UDMR și AUR pentru desemnarea unui premier care să formeze un Guvern au început abia pe 18 mai și s-au finalizat pe 4 iunie, când Nicușor Dan l-a nominalizat pe Eugen Tomac. Potrivit Constituției, el avea la dispoziție 10 zile ca să vină în Parlament cu programul de guvernare și lista miniștrilor pentru votul de încredere. Numai că PNL și USR au anunțat că nu sprijină Guvernul Tomac, iar PSD se pregătea să facă același lucru.

Variantele Eugen Tomac și Adrian Veștea au căzut. PSD l-a propus premier pe Sorin Grindeanu, PNL, USR și UDMR pe Siegfried Mureșan

În acest context, duminică dimineață, 14 iunie, președintele Nicușor Dan a anunțat că Tomac și-a depus mandatul și a propus a doua variantă de premier, pe Adrian Veștea, pe atunci prim-vicepreședinte PNL. Numai că Veștea nu a informat partidul condus de Bolojan că a discutat separat cu președintele României, pentru că șeful statului i-a cerut discreție. Nici Nicușor Dan nu a informat conducerea liberalilor de această mutare.

După 8 zile, pe 22 iunie, Adrian Veștea a mers în Parlament cu programul de guvernare și lista miniștrilor, dar a picat la vot cu 189 de voturi favorabile, pentru că avea nevoie de 233.

O zi mai târziu, pe 23 iunie, președintele Nicușor Dan a început consultările cu partidele pentru a găsi un premier acceptat de toți. După câteva zile, PSD a venit cu varianta Sorin Grindeanu, președintele partidului, iar PNL, USR și UDMR l-au propus pe Siegfried Mureșan, cu toate că Ilie Bolojan afirmase că PNL este dispus să voteze un guvern minoritar PSD.

Nicușor Dan l-a acuzat pe Ilie Bolojan că blochează formarea unui nou Guvern prin răzgândiri repetate

Pe 26 iunie, șeful statului a chemat din nou partidele la discuții, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat.

În acest context, Nicușor Dan a lăsat de înțeles că premierul demis Ilie Bolojan se opune formării unui Guvern „plin” promițând ceva, dar schimbându-și repetat punctul de vedere.

Mai întâi, pe 25 iunie, Nicușor Dan a fost întrebat de jurnaliști dacă Bolojan l-a mințit referitor la susținerea Guvernului Tomac. Iar președintele României nu a negat, răspunzând diplomatic: „Nu o să vă răspund la această întrebare, dar o să vă spun că în momentul în care I-am desemnat pe Eugen Tomac, am avut așteptarea rezonabilă că o să fie o majoritate pentru această nominalizare, că altfel nu aș fi făcut-o”.

Dar pe 26 iunie șeful statului l-a acuzat indirect pe Bolojan de minciună după ce premierul demis a spus că PNL va sustine inclusiv un Guvern minoritar PSD, însă acest lucru nu s-a dovedit în negocierile de la Cotroceni: „Am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depășit. În baza pozițiilor partidelor de la consultări, a existat o singură formulă care părea că va întruni sprijinul unei majorități parlamentare: guvern minoritar PSD. Marți, PNL s-a angajat să voteze un guvern minoritar PSD, cu anumite condiționări față de programul de guvernare. De marți până azi, PNL și-a schimbat poziția”.

Astfel, deși a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai, Ilie Bolojan ar putea rămâne premier până în toamnă, după debutul noii sesiuni parlamentare, care începe pe 1 septembrie. Președintele PNL conduce Guvernul din iunie 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    nelu.faget. 19.08.2026, 20:38

    Ești demis, pleacă de la Palatul Victoria, Ilie Sărăcie. Lumea nu a început și nu se termină cu tine, ești un pietroi legat de gâtul țării.

    • Avatar comentarii

      misu50 20.08.2026, 14:32

      Bolovane, "pietroiul" ala a evitat retrogradarea tarii de doua agentii de rating!! Pricepi? Nu cred...

  • Avatar comentarii

    m1a2r3i4a1n5a6 21.08.2026, 11:02

    Dacă aveți nevoie de un model de dușman al poporului , Bolojan este întruchiparea perfectă. Iar în copilărie mergea cu vaca la păscut. Cum se împacă lucrurile ? M. Grancea

ALTE ȘTIRI
Nave militare ancorate în Portul Constanța
17:51
Porturile militare Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, protejate de drone cu un sistem creat de Marina SUA. Ce este și cum funcționează Black Talon
Barierele Pitagone au o înălțime de aproximativ un metru și o greutate individuală de 43 de kilograme. Foto: Profimedia
17:17
20 de bariere antiteroriste Pitagone F11 de peste 50.000 de euro, cumpărate pentru București. Unde vor fi instalate
MONDEN
5 STIRI MONDENE 16 09 2026
Exclusiv
17:51
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo pentru fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
Exclusiv
17:43
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
POLITIC
O conferință de presă.
16:19
PNL a anunțat ce-i va spune lui Nicușor Dan despre un viitor guvern, la consultările de joi, de la Cotroceni: „Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice”
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Ultimele știri
19:10
A murit Noja Paladia, cea mai vârstnică persoană din România. Femeia din Cugir avea 111 ani și a trăit două războaie mondiale
19:08
Un bărbat suspectat de coordonarea violențelor din Piața Victoriei, prins cu un pistol în mașină, în Bihor. „Regele Scorpionilor” va fi adus la București
19:05
Un tiktoker a mers în vacanță în Siria, a spus câți bani a cheltuit pe mâncare și a devenit viral: „E cam 3 lei”
18:44
I s-a făcut foame și a intrat peste vecin în casă: ce a pățit un bărbat din Brăila prins cu plasa plină la frigider
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
O femeie într-o peșteră, în timpul unei drumeții pe munte
16:53
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16:30
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Infectia cu VSR- Virus Sincitial Respirator
14:32
Începe sezonul de bronșiolită. Pericolul nevăzut din spatele infecției cu VSR și avertizmentul medicilor
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
 Autostrada A3 se închide complet pe ambele sensuri începând de joi, 17 septembrie 2026, pe sectorul din județul Sălaj cuprins între kilometrul 66+500 (nodul rutier Nușfalău) și kilometrul 79+854 (Suplacu de Barcău). Foto: CNAIR
16:47
Se închide circulația pe Autostrada A3, județul Sălaj, pe ambele căi, începând de joi
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
16:27
PSD și AUR fac scut în jurul zborurilor spre Mykonos. Cine sunt cei 13 pasageri ai avionului privat și de ce nu vor fi anchetați
Ciobanul Liviu din Bihor, un bărbat cu un pulover albastru de lână, lângă un gard viu din București. Își ține capul sprijinit într-un toiag
Exclusiv
16:04
Ce-i transmite ciobanul Liviu din Bihor lui Ilie Bolojan: „Bucureștiul nu-i pentru el. Aducem oile aici”
Marinel Băltărețu și soția la Târgul Național al Mierii
Reportaj
16:00
A dat 100 de euro pe o regină și are 380 de familii de albine! Povestea apicultorului din Olt: „Cum toată lumea are flori în fața casei, eu am stupi!”
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
18:17
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor