Kremlinul vrea să schimbe percepția oamenilor impunându-le ideea că Europa luptă împotriva sa prin intermediul Ucrainei, pe care Lavrov o consideră „nazistă”, asta deși Rusia găzduiește evenimente ale grupărilor neonaziste și neofasciste pentru a erija extrema dreaptă pe plan internațional.

Într-un discurs ținut la un eveniment numit Forumul Global al Tinerilor Diplomați, ministrul rus de externe a susținut, potrivit Reuters, că Europa s-a unit într-un război împotriva Rusiei prin intermediul „regimului nazist” de la Kiev pentru a-i provoca o „înfrângere strategică”.

Lavrov omite însă faptul că Europa nu face decât să ajute Ucraina să nu cadă în mâinile Rusiei, cea care a declanșat invazia din țara vecină în scopuri imperialiste. În paralel cu războiul împotriva Ucrainei, Kremlinul s-a lansat într-un război hibrid împotriva țărilor europene pentru a le destabiliza din interior și pentru a reduce sprijinul primit de Ucraina.

În afară de acaparea Ucrainei, Kremlinul țintește totodată să destrame Uniunea Europeană și NATO și să-și extindă sfera de influență cel puțin până la Berlin, așa cum cer insistent propagandiștii regimului Putin. De altfel, înainte de lansarea invaziei din Ucraina, liderul rus Vladimir Putin a pus drept condiție pentru a nu lansa războiul ca NATO să se retragă până la aliniamentului din 1997, ceea ce ar fi însemnat o șansă pentru Moscova de a-și recăpăta influența în fostul lagăr socialist din perioada Războiului Rece.

Lavrov s-a arătat din nou deranjat de decizia Germaniei de a se reînarma după decenii bune în care țara considerată motorul economic al Europei și-a neglijat armata din motive istorice. În opinia lui Lavrov, această decizie este „iresponsabilă”. În schimb, ministrul rus a apărat mereu eforturile țării sale de a se înarma și de a-și atinge obiectivele politice prin forță militară. Or, Germania și restul țărilor europene se reînarmează ca reacție la agresiunea militară rusă din țara vecină și pentru a preveni extinderea războiului dincolo de Ucraina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.