Si-ar dori de Craciun un leac pentru boala lor

Putini ii cunosc, si mai putini ii inteleg. Zece suflete care n-au gresit cu nimic, dar care sunt condamnate sa ispaseasca doua pedepse cumplite: boala si lipsa unei familii. Sunt seropozitivi si stiu ca pentru SIDA nu exista leac. Mai stiu si faptul ca nu i-au cunoscut niciodata pe oamenii carora ar fi trebuit sa le spuna “mama” si “tata”. Si totusi, copiii au avut puterea sa-si construiasca propriul lor univers: o ferma, in localitatea constanteana Mihail Kogalniceanu, unde de ani de zile invata sa lupte cu boala si cu prejudecatile.

Sunt patru baieti si sase fete si au varste cuprinse intre 16 si 18 ani. Toti au fost abandonati prin spitale inca de la nastere, apoi drumul lor s-a “inchis” in lumea fara speranta a leaganelor de copii. Au fost etichetati “seropozitivi”, iar boala a inceput sa le muste din trupurile firave. Vinovatii? Greu de gasit. Transfuzii de sange sau seringi nesterilizate. Parasiti de familii, bolnavi si fara nici un ajutor, soarta lor parea pecetluita.

Au fost insa descoperiti de membrii Asociatiei “Speranta”, care se ocupa de ocrotirea copiilor infectati cu HIV si adusi intr-o casa din localitatea Mihail Kogalniceanu. Au trecut de-atunci aproape sapte ani. Doua “mame sociale”, un gradinar si un sofer sunt pentru cei 10 copii familia pe care nu mai sperau s-o gaseasca niciodata.

Cu timpul, copiii au invatat cum sa se intretina singuri. Cultiva pamantul, cresc animale, ajuta la intretinerea gospodariei. Lucrurile au intrat, incet-incet, in normal. Dar la inceput, isi amintesc ei, le-a fost cumplit de greu.

Vestea ca in respectiva casa s-a mutat un grup de copii seropozitivi s-a raspandit ca fulgerul in localitatea Kogalniceanu. Oamenii se fereau de ei pentru ca auzisera de la doctorii din oras ca “daca te atinge un copil seropozitiv sau iti stranuta in fata, te imbolnavesti si mori”.

Le-au interzis copiilor sa se joace sau sa vorbeasca cu “aia bolnavi de peste drum”, dar cu timpul au inteles ca boala lor nu se poate lua “asa, din aer”.

“Ne-a fost foarte greu la inceput. Oamenii se fereau de ei ca de ciuma si erau suparati pentru ca ne-am mutat aici. Cu timpul insa, s-au obisnuit si acum suntem buni prieteni cu vecinii nostri”, povesteste una din “mame”, Rodica Popescu, administratorul casei din Kogalniceanu. Ii iubeste atat de mult pe toti, incat poti jura ca ea e femeia care le-a dat viata. Cand vorbeste despre ei, ochii i se umplu de lacrimi si vocea ii tremura de emotie.

“I-am crescut de cand aveau noua ani. Sunt niste copii deosebiti, stiu sa se comporte in societate, invata bine la scoala si sunt foarte disciplinati. Au visuri si sunt foarte ambitiosi”, spune femeia.

„Vreau sa ajung profesor de dans”

Da, au visuri, chiar daca unora li se pare ciudat ca isi fac planuri de viitor, in conditiile in care nimeni nu poate sti cand boala va trage “linie”. Ion viseaza de exemplu la ziua in care va deveni profesor de dans. “Asta imi doresc sa ajung, profesor de dans modern. Aici, in Kogalniceanu, am multi prieteni care nu se feresc de mine pentru ca sunt bolnav. Ei m-au vazut dansand si mi-au spus sa ma fac profesor de dans”, ne-a spus Ion Cumparatu (18 ani).

Si Teodora are aproape 18 ani, dar ambitiile ei sunt chiar ceva mai mari. Vrea sa urmeze cursurile unei facultati. “Face naveta zilnic intre Mihail Kogalniceanu si Constanta, e prima din clasa si suntem foarte mandri de ea”, spune “mama” Florentina Marinescu.

Cand nu-si fac temele, nici unul din ei nu pierde vremea lenevind. Si asta pentru ca programul e foarte bine pus la punct. Dupa ce termina orele la scoala, se intorc direct “acasa”, unde fiecare din ei primeste cate o sarcina. Unii dau de mancare la animale si fac curat in grajduri, altii pregatesc mancarea si asaza masa, fetele au program de facut curatenie in casa. Muncesc de dimineata pana seara, insa nimeni nu se plange.

Daca ar fi sa mai creada in Mos Craciun, i-ar cere, din zece suflete, “un leac pentru boala”. Dar ei nu mai cred in minuni. “Nici macar Mos Craciun n-ar putea sa ma faca sa fiu sanatos. Pentru boala mea, nu e leac”. Zece suflete de copii care nu mai cred in minuni, pentru ca viata i-a trantit de pamant.

In urma cu doi ani, copiii au avut parte de o mare surpriza. O organizatie nonguvernamentala din Luxembourg le-a construit langa casa veche una noua, cu toate utilitatile (foto). Cei zece adolescenti au in fiecare zi un program bine pus la punct: isi fac lectiile, apoi se ocupa de ferma si de treburile casei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE