Problemele au început în urmă cu câteva luni, însă degradarea este din ce în ce mai evidentă. Tasarea a afectat automatul de bilete care acum stă într-o rână. Deși este puternic înclinat, aparatul încă funcționează. Situația nu arată mai bine nici pentru refugiul smart, deoarece platforma pare că se scufundă.

Incidentul a provocat un val de comentarii printre localnici: „Turnul din Pisa este o atracție turistică. De ce acest automat nu ar putea fi o atracție în acest oras lipsit de obiective turistice?”, se întreabă cineva. 

O altă persoană găsește o explcație: „Pentru că meseriașii noștri au fost luați de Occident. Lucrări făcute cu muncitori din Asia care nu au reușit la testările pentru încadrare de acolo”.

„Criterii, cel mai bun raport calitate-preț- nu așa zice primarul pentru lucrările noi de la Potcoava??Și nu numai la Potcoava, peste tot în oraș, lucrări de raasoleală, mântuială!!”, este de părere un alt gălățean.

În decembrie 2023, a fost inaugurată prima stație de autobuz „smart” în Galați, dotată cu Wi-Fi, camere de recunoaștere facială, sisteme de monitorizare a temperaturii, panouri pentru producerea energiei și încărcare USB pentru telefoane.

La scurt timp după lansare, stația a fost vandalizată, ridicând semne de întrebare cu privire la protejarea infrastructurii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.