O singură țară din lume nu are țânțari, dar încălzirea globală ar putea schimba situația
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O țară din Europa rămâne singura din lume în care nu există țânțari. Ciclurile frecvente de îngheț-dezgheț împiedică dezvoltarea larvelor, dar încălzirea globală ar putea schimba această situație în viitor, potrivit Livescience.com.
Cuprins:
- De ce nu există țânțari în această țară
- Clima aspră a Islandei - principalul motiv pentru absența țânțarilor
- Schimbările climatice ar putea aduce țânțari în Islanda
- Riscul de apariție a speciilor purtătoare de boli rămâne scăzut
- Locurile din lume cu cei mai mulți țânțari
- Câte specii de țânțari sunt în România
De ce nu există țânțari în această țară
Țânțarii sunt prezenți în aproape fiecare țară din lume, dar există o excepție notabilă. Islanda este singura țară fără țânțari. În timp ce țările vecine precum Norvegia, Scoția și Groenlanda găzduiesc mai multe specii de țânțari, Islanda rămâne liberă de acești paraziți.
Există mai multe teorii științifice care explică absența țânțarilor din Islanda. Una dintre ele sugerează că țânțarii pur și simplu nu au ajuns încă pe insulă. Islanda este separată de vecinii săi prin sute de kilometri de ocean, creând o barieră naturală care face dificilă sosirea țânțarilor prin zbor.
Cu toate acestea, țânțarii pot fi transportați la bordul avioanelor. Gísli Már Gíslason, profesor emerit de limnologie la Universitatea din Islanda, a confirmat acest lucru după ce a capturat un țânțar într-un zbor din Groenlanda spre Islanda. Mai mult, țânțarii pot supraviețui ore întregi pe trenul de aterizare al avioanelor, chiar și la temperaturi de îngheț.
Clima aspră a Islandei - principalul motiv pentru absența țânțarilor
Explicația cea mai probabilă pentru absența țânțarilor din Islanda este clima aspră a țării. Ciclul de viață al unui țânțar constă în patru etape: ou, larvă, pupă și adult. Țânțarii adulți își depun ouăle în apă, care eclozează în larve și se dezvoltă în pupe. Un țânțar adult iese apoi din pupă.
Robert Jones, biolog specializat în insecte și profesor asistent la London School of Hygiene & Tropical Medicine, explică faptul că larvele de țânțari au nevoie de apă lichidă neînghețată pentru a se dezvolta. În regiunile extrem de reci, cum ar fi Arcticul canadian, unele specii de țânțari supraviețuiesc intrând în stare de latență în stadiul de ou, unde pot rezista luni întregi în apă înghețată.
„În zonele mai calde, cum ar fi părți din Europa Centrală, țânțarii pot supraviețui iernii ca ouă sau larve în corpuri de apă relativ adăpostite care nu îngheață, sau ca adulți ascunși în vizuini și alte locuri protejate”, a declarat el.
Clima Islandei se situează undeva la mijloc: iernile lungi și ciclurile frecvente de îngheț-dezgheț din toamnă și primăvară fac corpurile de apă să înghețe, să se topească și să înghețe în mod repetat. „Aceste cicluri perturbă dezvoltarea și ucid ouăle și larvele de țânțari înainte ca acestea să poată deveni adulți, făcând mult mai dificilă stabilirea populațiilor”, a explicat Jones.
Schimbările climatice ar putea aduce țânțari în Islanda
Cu toate acestea, odată cu schimbările climatice, statutul de țară fără țânțari al Islandei ar putea să nu dureze pentru totdeauna. Jones a remarcat că primăverile și toamnele mai calde ar putea crea perioade mai lungi de apă stătătoare neînghețată, permițând țânțarilor să stabilească populații permanente.
Immo Hansen, profesor de biologie la Universitatea de Stat din New Mexico, este de acord. „În prezent, vedem țânțari tropicali extinzându-și aria de răspândire spre nord în Statele Unite”, a declarat el pentru sursa citată mai sus, în mare parte pentru că iernile din acea regiune se încălzesc.
Dacă țânțarii se vor răspândi în cele din urmă în Islanda, nu ar fi pentru prima dată când o zonă fără țânțari dispare. Hawaii, cel mai izolat arhipelag din lume, a fost lipsit de țânțari până în 1826, când navele europene și americane i-au introdus în mod neintenționat. Datorită climei favorabile din Hawaii, țânțarii au prosperat și s-au răspândit rapid în întregul arhipelag.
Riscul de apariție a speciilor purtătoare de boli rămâne scăzut
În ciuda potențialului ca țânțarii să ajungă în Islanda, riscul ca speciile purtătoare de boli - cum ar fi cele din genul Aedes, cunoscute pentru transmiterea unor boli precum dengue și chikungunya - să se stabilească acolo rămâne scăzut, deoarece aceste insecte au nevoie de climate tropicale și subtropicale pentru a supraviețui, a explicat Jones.
În timp ce Europa de Sud se confruntă cu riscuri crescute de astfel de focare din cauza schimbărilor climatice și a transportului modern, „studiile de modelare sugerează că Europa de Nord va rămâne în mare parte nepotrivită pentru transmiterea dengue chiar și până în 2080”, a adăugat el.
Locurile din lume cu cei mai mulți țânțari
Sudul Chinei este cunoscut pentru a avea cea mai mare „fabrică de țânțari” din lume, cu o suprafață de aproximativ 3.500 de mp în Guangzou, zonă afectată anual de epidemiile cu febra dengue. Acolo se produc și se eliberează săptămânal milioane de țânțari pentru studii și metode de control al populației, ceea ce indică o populație foarte mare de țânțari în această zonă.
Există peste 2.500 de specii de țânțari la nivel global. Țările din zonele tropicale și subtropicale, cum ar fi Brazilia, India și alte țări din America de Sud și Africa, sunt cele mai susceptibile să aibă cea mai mare diversitate de specii de țânțari.
Câte specii de țânțari sunt în România
În România există în jur de 55-56 de specii de țânțari documentate. Printre acestea se numără specii din mai multe genuri precum Aedes (inclusiv țânțarul tigru asiatic, Aedes albopictus), Anopheles (anumite specii asociate transmiterii malariei), Culex, Ochlerotatus și altele.
Această diversitate este influențată de condițiile climatice și de mediu, iar încălzirea globală a determinat apariția unor noi specii în țară în ultimele decenii.
Mai mult decât atât, în țara noastră se regăsesc specii diverse, iar prezența țânțarului tigru asiatic este un semn al adaptării acestora la schimbările climatice și al riscurilor potențiale pentru sănătate publică.
