Țânțarii sunt o neplăcere obișnuită în timpul verii, însă, dincolo de disconfort, aceștia reprezintă și un pericol real pentru sănătate, fiind purtători ai unor boli grave. Deși sunt prezenți peste tot, multe idei greșite despre aceste insecte persistă, unele dintre ele fiind nu doar false, ci și periculoase, relatează săptămânalul ucrainean Focus.
Cuprins:
„Există o mulțime de mituri despre țânțari cu care echipa noastră se confruntă constant”, explică Jim Fredericks, entomolog certificat.
Fredericks subliniază că nu toți țânțarii se hrănesc cu sânge. Majoritatea speciilor se hrănesc cu nectar și sucuri din plante, asemenea fluturilor.
Doar femelele din anumite specii au nevoie de sânge pentru a produce ouă, iar ele sunt cele care înțeapă oameni și animale. Masculii, în schimb, sunt inofensivi.
Zachary DeVries, profesor în entomologie urbană la Universitatea din Kentucky, afirmă că, deși au existat studii ce leagă mușcăturile de grupa de sânge, nu există concluzii clare.
Mirosul corporal, cantitatea de dioxid de carbon emisă, bacteriile de pe piele, căldura și compoziția transpirației sunt factori mai importanți.
De asemenea, hainele de culoare închisă, sarcina și consumul de alcool pot crește atractivitatea unei persoane pentru țânțari.
Conform lui Fredericks, hainele subțiri sau strâmte pot fi ușor penetrate de țânțari. Eficiența unei haine ca barieră depinde de grosimea și densitatea țesăturii.
Îmbrăcămintea lejeră, cu țesături strânse sau tratată cu insecticid oferă o protecție mai bună.
Deși multe specii sunt active în timpul nopții, există și specii care înțeapă ziua. Femelele țânțar caută sânge atunci când urmează să depună ouă, așa că pot deveni active oricând.
Repelentele autorizate sunt testate și eficiente, însă eficiența lor poate scădea din cauza transpirației sau a umidității.
Dacă simțiți că sunteți din nou înțepat, este necesară reaplicarea produsului.
Deși țânțarii sunt considerați printre cele mai periculoase vietăți din lume din cauza bolilor pe care le pot răspândi (malaria, dengue, West Nile), nu toate speciile sunt capabile să transmită astfel de agenți patogeni.
Pentru transmiterea unei boli este necesară prezența unui agent patogen, o gazdă și un mecanism eficient de transmitere.
Fredericks atrage atenția că acest mit creează o falsă senzație de siguranță. Țânțarii pot depune ouă în orice apă stătătoare, fie ea curată sau murdară – chiar și în cantități mici, cum ar fi într-un capac de sticlă.
Eliminarea apei stagnante este esențială în prevenirea înmulțirii lor.
Deși unele produse naturale funcționează, ele au un efect de scurtă durată.
Uleiurile esențiale și lumânările repelente pot fi utile pentru câteva ore, dar nu oferă protecție pe termen lung, necesitând reaplicare frecventă sau completare cu soluții mai puternice.
Nu există dovezi științifice care să confirme această credință populară.
Cele mai eficiente repelente sunt cele topice care conțin substanțe recunoscute, precum DEET, picaridină sau ulei de eucalipt cu lămâie.
Fredericks clarifică: țânțarii nu mor după ce înțeapă. Femelele pot înțepa de mai multe ori și pot transmite boli între diferite gazde.
Mai mult, unele specii pot supraviețui iernii fie prin hibernare, fie prin ouă rezistente la frig.
Concluzia: cunoașterea realităților legate de țânțari este esențială pentru a ne proteja eficient. Multe dintre mituri pot duce la neglijență și, implicit, la creșterea riscului de îmbolnăvire.