În acel moment, omul de afaceri Gruia Stoica a dorit să preia CFR Marfă prin compania sa Grup Ferovia Român, însă acesta nu a putut face rost de banii necesari, astfel că tranzacția a căzut.

Ulterior, CFR Marfă nu a mai fost restructurată și se află în continuare pe pierderi.

Comisia Europeană a lansat, la jumătatea lunii decembrie 2017, o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat.

Bogdan Chirițoiu, președintele Comisiei Europene, a declarat recent că acum Comisia Europeană a ajuns la concluzia că ajutoarele trebuie recuperate de către stat.

„Compania are datorii către CFR Infrastructură de peste 400 milioane euro, care sunt datoriile ei vechi, şterse în pregătirea privatizării, privatizare care a eşuat acum câţiva ani. De atunci nu s-a mai întâmplat nimic. La vremea respectivă, Comisia Europeană a acceptat să fie şterse datoriile, pentru ca societatea să fie atractivă pentru privatizare. Asta înseamnă că datoriile vor fi repuse pe rol, cu dobândă”

Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, a declarat:

Peste 5.800 de salariați în risc

CFR Marfă a avut anul trecut o cifră de afaceri de 716 milioane de lei și o pierdere netă de 158 milioane. Societatea avea peste 5.800 de salariați la finele anului trecut.

Luni, Marinică Voicu, directorul CFR Marfă, și-a dat demisia „din motive personale” de la conducerea companiei de stat.

În situații similare se află alte două companii de stat, respectiv Complexul Energetic Hunedoara și Compania Națională a Uraniului.

Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
PARTENERI - GSP.RO
Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
Povestea dispariției Andreei, copila de 5 anișori găsită îngropată sub casa tatălui, după 15 ani, în Neamț
Observatornews.ro
Povestea dispariției Andreei, copila de 5 anișori găsită îngropată sub casa tatălui, după 15 ani, în Neamț
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Știrileprotv.ro
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele