Potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră Română, acțiunea a avut loc în data de 25 februarie 2026, în cadrul unei operațiuni desfășurate de polițiștii STPF Suceava – ITPF Sighetu Marmației, pe linia combaterii traficului internațional de autovehicule furate din străinătate.

În jurul orei 13.30, polițiștii de frontieră au oprit în trafic, în localitatea Iaslovat, un automarfar înmatriculat în România, care transporta un utilaj industrial telescopic cu număr de înmatriculare specific Italiei.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că utilajul figura ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Italia chiar în aceeași zi, respectiv 25.02.2026.

Un utilaj industrial galbenIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

„Autovehiculul, în valoare de 175.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire”, au precizat polițiștii de Frontieră.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.