Ultimul sondaj înainte de alegerile din Ungaria îl dă câștigător detașat pe Peter Magyar în fața lui Viktor Orban

 4 comentarii

Cel mai recent sondaj realizat înainte de alegerile parlamentare din Ungaria arată că partidul de opoziție Tisa, condus de Peter Magyar, ar putea obține o majoritate de două treimi în Parlament, în fața formațiunii premierului Viktor Orban. Potrivit publicației Pravda, care citează datele prezentate de HVG și agenția de sondare Median, Tisa ar putea câștiga între 138 și 143 de mandate în Adunarea Națională a Ungariei. Un astfel de rezultat ar însemna o majoritate covârșitoare, suficientă pentru a modifica inclusiv Constituția.

Cum arată procentele din sondaj înainte de alegerile din Ungaria

În același timp, partidul Fidesz, condus de Viktor Orban, ar urma să obțină doar între 49 și 55 de locuri în Parlament, ceea ce ar marca una dintre cele mai slabe performanțe ale sale din ultimii ani.

Datele arată o diferență clară între cele două tabere. Aproximativ 48% dintre alegătorii care au drept de vot spun că ar vota cu Tisa, în timp ce doar 30% ar susține Fidesz.

Pe locurile următoare apar alte formațiuni, cu scoruri mult mai mici. Partidul „Mi Hazánk” (Patria Noastră) ar putea intra în Parlament cu 4% și ar obține 5-6 mandate. Alte partide, precum Coaliția Democratică sau Partidul Câinelui cu Două Cozi, rămân mult sub pragul necesar, cu 2% și, respectiv, 1%.

Un procent semnificativ, de aproximativ 15%, reprezintă alegători indeciși sau care spun că nu vor participa la vot.

Pe 12 aprilie au loc alegerile parlamentare din Ungaria

Alegerile parlamentare din Ungaria sunt programate pentru 12 aprilie și vin într-un climat tensionat. Potrivit aceleiași surse, o parte importantă a alegătorilor se teme de posibile fraude electorale sau de intervenții externe.

Alte sondaje recente indică, de asemenea, că diferența dintre partidul lui Peter Magyar și Fidesz continuă să crească pe măsură ce se apropie ziua votului.

Agenția Median a efectuat cercetarea în ultima săptămână din februarie și pe parcursul lunii martie, prin cinci sondaje telefonice separate. În total, au fost intervievate aproximativ 5.000 de persoane, folosind trei call-center-uri diferite, pentru a asigura reprezentativitatea datelor. Sociologii atrag atenția că cifrele sunt estimări și pot varia, rezultatele finale urmând să fie cunoscute doar după vot.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Prepurgel 09.04.2026, 15:47

    Câștigator detașat la ce?Ca Orban va câștiga „numai” cu 70%-fața de 75% cât a avut la alegerile precedente?!

  • Avatar comentarii

    UITUCUL 09.04.2026, 15:51

    Daca pierde Orban va fi cercetat? La Puscherieeee? A pus mana pe toata Ungaria in 16 ani?

  • Avatar comentarii

    csaba 09.04.2026, 15:57

    Doamne ajuta ca să se adeváreasca !

  • Avatar comentarii

    mircea_h 09.04.2026, 20:58

    Depinde la ce firma de sondare va uitati. Alte firme dau chiar invers. Va castiga Orban cu vreo 60%. Nu va avea doua traimi, dar va castiga.

ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește