Presedintele PD, Traian Basescu, a declarat, sambata, la Suceava, ca a discutat cu presedintele PNL, Theodor Stolojan, problema candidatului viitoarei aliante PD-PNL la Presedintia Romaniei, care va fi desemnat in urma rezultatelor sondajelor de opinie. „Am avut o discutie cu domnul presedinte Stolojan din acest punct de vedere si ideea este ca decizia cu privire la candidatul aliantei va fi luata pe aceleasi principii pe care ambele partide le au in programul lor. Adica cel mai bine plasat candidat in optiunile electorale va fi desemnat sa fie candidatul aliantei la Presedintie. Din acest punct de vedere va pot spune foarte categoric ca, daca domnul Stolojan va fi cel mai bine plasat, va candida, daca eu voi fi cel mai bine plasat, voi candida. Celalalt va fi prim-ministru, probabil”, a spus Basescu.
In ceea ce priveste denumirea pe care o va avea viitoarea alianta, presedintele PD a spus ca deocamdata nu s-a luat nici o hotarare, dar pana la sfarsitul lunii octombrie alianta va fi incheiata. El a precizat ca protocolul va fi incheiat la nivel central urmand sa se realizeze si in teritoriu, aceasta fiind de fapt o alternativa la actuala guvernare.
PD pleaca de la premisa ca cel ce castiga la alegerile locale va fi invingator si la cele generale. In opinia liderului pedist, realizarea unui guvern PD-PNL urmeaza sa permita o guvernare bazata pe prioritatile romanilor. In acest sens cele doua partide ar urma sa aiba in vedere „restabilizarea functionalitatii in mediul rural” si care cuprinde incurajarea micii gospodarii taranesti, valorificarea resurselor satului.
De asemenea, Traian Basescu spune ca PD mai are in vedere in actuala alianta cu PNL si alte obiective cum ar fi: scaderea fiscalitatii si modernizarea invatamantului.
El a amenintat ca filialele PD care nu vor ajunge la o intelegere cu organizatiile judetene ale PNL vor fi desfiintate. Pentru solutionarea conflictelor vor fi create mecanisme locale din care vor face parte cate 2-4 reprezentanti de la fiecare partid, care ar urma sa stinga aceste conflicte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.