„Este cerința celor din domeniul sănătății (n.red. – ca orele de educație fizică din școli) să se desfășoare cu mască, pentru a preveni răspândirea virusului”, a afirmat Sorin Cîmpeanu la Realitatea Plus.

„Multă lume s-a întrebat de ce a durat atât de mult timp negocierea. Am plecat de la un draft de peste 60 de pagini și am ajuns la un ordin de ministru la mai puțin de un sfert față de varianta inițială, care a încercat să acopere toate situațiile posibile și să fie foarte clar”, a continuat ministrul educației.

Pe parcursul discuțiilor, unul dintre subiecte a fost dacă elevii sunt sau nu obligați să poarte mască la orele de sport. Până la urmă, ultimul cuvânt l-au avut cei din domeniul sănătății și, punând în balanță și plus, și minus, a reieșit că există obligativitatea purtării măștii inclusiv la orele de educație fizică.

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu:

Pe 4 februarie, Ministerele Educației și Sănătății au convenit asupra setului de reguli pentru redeschiderea școlilor, în ordinul comun de ministru, semnat de Sorin Cîmpeanu și de Vlad Voiculescu.

Documentul de 17 pagini prevede că elevii și personalul didactic/nedidactic „vor purta mască în permanență”, inclusiv în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în pauze, atât în interior, cât și în exterior, cu excepția preșcolarilor.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Totodată, se menționează regula distanței dintre elevi la orele de educație fizică și că aceștia nu trebuie să își atingă fața cu mâinile neigienizate, dar nu apare concret interdicția purtării măștii la orele de educație fizică.

Extras din ordinul comun de ministru, semnat de Sorin Cîmpeanu și Vlad Voiculescu înainte de redeschiderea școlilor din 8 februarieIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI