Sorin Grindeanu a fost propus de un consilier AUR ca cetățean de onoare al județului Timiș, pentru că "a făcut pentru județ mai mult decât toată clasa politică"

Comentează
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-un costum negru, cu cămașă albă și cravată albastră, înconjurat de alți oameni, cu copaci înverziți pe fundal, în timp ce ține ambele mâini întinse în față

Marcel Mihoc, consilier județean din partea AUR în Consiliul Județean Timiș, a propus, astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare a CJ Timiș, organizată pentru acordarea unor distincții de prestigiu cu ocazia Zilei Județului, acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru Sorin Grindeanu, președintele PSD, dar și pentru unii dintre cei mai renumiți medici ai regiunii.

Medicii de prestigiu și argumentul reprezentantului AUR

Intervenția consilierului AUR a avut loc chiar în timpul dezbaterilor privind proiectul de hotărâre prin care reputatul profesor universitar doctor Margit Șerban urma să primească această distincție pentru întreaga sa carieră în domeniul medical. Marcel Mihoc a atras atenția aleșilor județeni că activitatea medicală de elită din județ nu se rezumă la un singur nume și a propus ca administrația să ia în calcul recunoașterea oficială a altor doctori cu contribuții majore în salvarea de vieți.

Printre cadrele medicale invocate de consilierul județean s-au numărat profesorii și doctorii Poenaru, Bârsășteanu, Bratu, Dumitrașcu, Săndesc, Brânzan și Păunescu. Reprezentantul AUR a subliniat că acești specialiști au marcat evoluția actului medical la nivel regional și că merită să fie incluși pe lista scurtă a celor care primesc titlul de Cetățean de Onoare, notează un articol al publicației locale Buletin de Timișoara.

Consilierul AUR, elogii pentru Sorin Grindeanu

Discursul alesului local a trecut rapid de la sectorul de sănătate la cel politic. Mihoc și-a extins propunerea către liderul social-democrat Sorin Grindeanu, fost premier și deputat de Timiș, susținând că acesta ar fi marcat administrația locală și națională mai mult decât alți reprezentanți ai clasei politice din ultimele trei decenii. Consilierul județean a afirmat în plen că, din perspectiva experienței sale de peste 30 de ani de observare a vieții publice, Grindeanu a realizat demersuri substanțiale pentru dezvoltarea județului. Din acest motiv, el a propus oficial ca pe viitor liderul politic să fie luat în considerare pentru acordarea celei mai înalte distincții județene.

Declarațiile au precedat votul prin care aleșii din Timiș au aprobat în cele din urmă proiectul dedicat profesorului doctor Margit Șerban, distincție oficială ce urmează să fie înmânată în cadrul ceremoniei festive organizate de Ziua Județului Timiș.

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce a fost propus cetățean de onoare al județului Timiș

"Am văzut și eu știrea astăzi. Eu mă simt onorat de diploma pe care mi-am luat-o la Universitatea de Vest din Timișoara, la Facultatea de Matematică, secția de Informatică, și de celelalte diplome pe care mi le-am luat. M-aș bucura foarte mult pentru Timișoara să se continue proiectele. Nu am nevoie de așa ceva în acest moment, dar pentru Timișoara m-aș bucura să se continue proiectele pe care le-am început. Să se facă centura de vest, să se facă Timișoara-Moravița, să se termine Spitalul de Oncologie, să se facă stadionul de la Timișoara, așa cum s-au făcut și celelalte lucruri în anii trecuți. Pentru mine e mai important să se întâmple acest lucru decât o chestiune de acest tip. Îi mulțumesc lui Marcel Mihoc, dar nu cred că e cazul în acest moment, de fapt sunt convins că nu e cazul", a declarat Sorin Grindeanu, la Palatul Parlamentului, potrivit agenției de presă Agerpres.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!