George Clooney se pregătește să devină tată și potrivit, mamei sale, este foarte emoționat, mai ales că va avea doi copii, nu unul, iar recent ei au aflat și sexul copilului. Ei vor avea băiat și fată, iar aceștia urmează să vină pe lume în luna iunie.

„A fost încântat că va avea copii, dar  e normal să aibpă emoții. Când George și Amal au aflat au aflat că vor avea gemeni, ei au fost surprinși și un pic speriați, pentru că amândoi considerau că unul este de ajuns”, a declarat și un prieten apropiat al cuplpului pentru revista People. „Însă, vestea că vor avea băiat și fată i-a bucurat foarte tare…nu le vine să creadă că doar în câteva luni vor avea doi copii”, a mai adăugat aceasta.

Amal Clooney, în vârstă de 37 de ani, este avocat de renume care luptă pentru drepturile omului şi are atât cetăţenie libaneză, cât şi cetăţenie britanică.

Acum, acesta a rămas însărcinată cu gemeni după ce s-ar fi supus unui tratament de fertilizare.

Amal (Alamuddin) Clooney s-a căsătorit cu George Clooney, unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood, în Italia, în anul 2014.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.