Soția lui Mugurel Surupăceanu, fost deputat PSD, a vrut să își ia viața, dar a fost salvată la timp și transportată cu elicopterul SMURD la un spital din București.
Mamă a 3 copii, aceasta a fost găsită spânzurată într-o anexă a casei, miercuri dimineață, 10 iunie, la Târgu Jiu, județul Gorj. Femeia de 35 de ani a ajuns la spital în stare gravă, după ce și-a revenit în urma resuscitării, relatează Observator News.
Se pare că tânăra a fost găsită chiar de tatăl său, într-o anexă a casei. Bărbatul a sunat imediat la 112 și a cerut ajutor.
Paramedicii au resuscitat victima la fața locului, iar ulterior au transportat-o în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. La scurt timp, femeia a fost dusă cu elicopterul SMURD la un spital din București.
Poliția Municipiului Târgu Jiu a precizat că oamenii legii au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat din municipiu cu privire la faptul că și-ar fi găsit fiica în stare de inconștiență, la domiciliu.
„Din primele verificări a reieșit faptul că o femeie de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ar fi fost găsită în stare de inconștiență într-o anexă situată în curtea locuinței, cu destinația loc de joacă. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, care a acordat îngrijiri medicale și a transportat persoana la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru investigații și tratament de specialitate”, au transmis reprezentanții Poliției.