”Era îngrozit de ceea ce a putut să vadă acolo, îmi spunea încontinuu: «Eu sunt bine, eu sunt bine, ceilalţi ardeau, ardeau». Are mâinile arse, era înfăşurat în folie protectoare. A fost o chestiune de secunde, de groază, carnagiu ce a fost acolo”, a povestit soția medicului-erou pentruobservatornews.ro.
Femeia a mai declarat că speră ca soțul ei, transferat în această dimineață la Spitalul Militar ”Reine Astrid” din Bruxelles, Belgia, să fie tratat cum trebuie și să se întoarcă viu acasă.
”Pentru mine nu contează, exact asta i-am spus înainte de a pleca, nu avem nevoie de un erou, avem nevoie de un soţ, un tată. Ştiu că şi-a făcut meseria asta şi sper să şi-o facă în continuare cu dedicaţie, prea multă dedicare uneori pentru ce oferă sistemul medical din ţara noastră. Era încrezător”, a mai spus soția medicului Cătălin Denciu.
Se interesează toţi de el şi doamna ambasador, şi toată lumea. Pe mine nu mă interesează astea, vreau să primească atenţia medicală pe care cu siguranţă o va primi acolo şi să se întoarcă acasă viu şi sănătos cât se poate. Colegii se mobilizaseră şi începuseră să caute soluţii în străinătate, ştiind exact care sunt condiţiile şi şansele pe care le are un pacient, mare ars, cum spunem noi, în ţara noastră.
Soția medicului Cătălin Denciu:
”Copiii știu. N-aveau cum să nu-și dea seama de ce nu se mai întoarce tati din gardă. Au văzut și la televizor. Încerc să-i țin cât mai departe, dar e greu”, a mai spus femeia.
La Digi24, unde a intervenit telefonic seara, soția medicului a dezvăluit că acesta a lucrat un an în Belgia, unde este tratat acum pentru arsuri. A fost anestezist la Spitalu Saint-Luc din Bruxelles, dar a revenit în România după ce soția lui, tot medic și ea, a decis că vrea să rămână aici, nu să emigreze.
Eu am zis că vreau să rămân să practic această meserie, să ajut români, nu să mă duc în altă parte. Și din cauza asta a rămas în țară cu mine.
Dr. Alina Denciu pentru Digi24:
Medicul Cătălin Denciu era de gardă sâmbătă seară, în momentul în care flăcările au cuprins secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ.
În incendiu au murit 10 persoane, iar alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_04e5246ab8ad78dd6b2419fa96f2056f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dfc46f26217c08ad4dd1ed927e0ea94e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b9e8038ab590462aad9cccb69f0ebf08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_863b9ac2f182b25fbd2bca969cbaa01a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_056388dbba17e3d66165fff23cb251c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ae008224c75fa41485a766aaffc2a727.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/11/catalin-denciu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/instantvicepremieroanaghorghiu03inquamphotosoctavganea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania-tiktok.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-terasa-obor-amza-pelea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daiana-anghel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/sorin-grindeanu-foto-facebook-sorin-grindeanu.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/grindeanu-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-19-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/eclipsa-de-soare-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-ingust-oras-din-lume-yanjing-china.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/energie-electrica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ana-alfianu-si-peter-haas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/intoleranta-la-lactoza--foto-ilustrativ-shutterstock2490328909-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.