4385-247947-a1.jpg

4385-247948-a2.jpgIoana Constantin (30 de ani) din localitatea Căteasca, judeţul Argeş, a venit marţi, la ora 11.00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti şi a cerut medicilor să îi facă un avort. Femeia le-a spus acestora şi trecutul său medical: o naştere, un chiuretaj şi o operaţie pe cord. Ulterior, s-a dovedit că Ioana Constantin se afla la al optulea avort!

După intervenţia efectuată sub anestezie în secţia de ginecologie a spitalului, femeia a plecat acasă. Ea a revenit la ora 15.00, cu simptome de infecţie, iar ieri medicii au decis să o transfere la Spitalul Universitar din Capitală.

Conducerea unităţii medicale din Piteşti a deschis o anchetă internă, mai ales că pe foaia de observaţie a pacientei nu este trecut în câte luni a fost gravidă şi e posibil ca fătul să fi avut mai mult de trei luni şi jumătate. Mai mult, ginecologul Adrian Mihăilă, care a operat- o, a mai fost sancţionat în trecut de Colegiul Medicilor. Din fericire, starea pacientei este stabilă, iar doctorii din Capitală încearcă să trateze septicemia cu antibiotice puternice.

Contaminată de la «chinezării»?

Materialele medicale folosite în avortul efectuat Ioanei Constantin sunt importate din China de aceeaşi firmă care, acum doi ani, a fost acuzată că aduce în România aţă chirurgicală nesterilă. În octombrie 2008, o femeie din judeţul Argeş a murit, după ce a fost cusută cu acest produs, retras ulterior din mai multe spitale din toată ţara.


Amelia le-a scris cititorilor noştri

4385-247950-a4.jpgÎncă slăbită, dar cu un zâmbet mare pe buze. Aşa ne-a întâmpinat Amelia Antoniu, prim-solista Teatrului de Operetă din Capitală, una dintre pacientele infectate grav săptămâna trecută la Spitalul CF 2. Încă la Terapie Intensivă, ea face progrese de la o zi la alta. Ieri a reuşit să mănânce un ou fiert şi iaurt! Mai mult, ea le-a scris un mesaj cititorilor Libertăţii, în care le mulţumeşte pentru gândurile bune şi le promite că se vor revedea la spectacole imediat ce starea de sănătate îi va permite să urce din nou pe scenă. (Oana Timar)

-fotografii: Oana Timar

Ce au băut rușii pe stația orbitală. Dezvăluire incredibilă după 40 de ani! Băutura e un brand de succes în România
PARTENERI - GSP.RO
Ce au băut rușii pe stația orbitală. Dezvăluire incredibilă după 40 de ani! Băutura e un brand de succes în România
Anamaria Prodan continuă dezvăluirile ȘOCANTE: ”Reghecampf e șeful mafiei...
Playtech.ro
Anamaria Prodan continuă dezvăluirile ȘOCANTE: ”Reghecampf e șeful mafiei...
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
HOROSCOP
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
Ce a pățit un bărbat care a consumat câte 12 doze de energizant pe zi, timp de un an. „Asta mi-a spus medicul”
Știrileprotv.ro
Ce a pățit un bărbat care a consumat câte 12 doze de energizant pe zi, timp de un an. „Asta mi-a spus medicul”
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)