Bolojan anunță schimbări pentru prosumatori. Bateriile și autoconsumul ar urma să fie încurajate prin noi măsuri

Comentează
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026

Ilie Bolojan a transmis vineri, 14 august 2026, pe Facebook, un mesaj în care spune că „ceea ce se întâmplă în această perioadă în sistemul energetic este și efectul lipsei unei strategii energetice, al investițiilor amânate și al unor decizii care nu au fost luate la timp”. Acesta a anunțat schimbări pentru prosumatori, astfel că bateriile și autoconsumul ar urma să fie încurajate prin noi măsuri.

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a propus un set de reforme urgente reunite sub un „Pact pentru Energie”, structurat în cinci măsuri concrete pentru redresarea sistemului național. În acest context, a anunțat schimbări pentru prosumatori.

„Avem nevoie de reglementări care să reducă dezechilibrele din sistem. Noile capacități fotovoltaice să poată fi dezvoltate doar împreună cu soluții de stocare. Stabilind reguli clare, vom influența deciziile de investiții.

Prosumatorii existenți trebuie stimulați să își crească autoconsumul și să investească în baterii. Avem peste 350.000 de prosumatori. Doar o treime au baterii de stocare. Un sistem de tarifare dinamic și cofinanțarea instalării de baterii va crește rapid numărul celor care-și vor completa sistemul. Acestea sunt elementele de bază ale unui Pact pentru Energie. Toate aceste măsuri duc la un sistem energetic mai echilibrat, mai predictibil și mai eficient, cu costuri cât mai mici pentru cetățeni și companii”, a transmis Ilie Bolojan, vineri.

Ilie Bolojan a scris în continuare faptul că aceste lucruri nu pot fi rezolvate într-un an și nici printr-o singură decizie, fiind nevoie de continuitate și de responsabilitate, indiferent cine conduce Guvernul.

„Nu putem rezolva aceste lucruri într-un an și nici printr-o singură decizie. Este nevoie de continuitate și de responsabilitate, indiferent cine conduce Guvernul. În această toamnă trebuie să discutăm serios despre acest pact pentru energie. Este mai puțin important cine propune o soluție. Important este să o punem în practică. Avem nevoie de reguli bune, investiții realizate și energie sigură pentru România”, a conchis acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
08:18
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, luni, 14 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
08:05
Un ieșean a dat un cal pe o mașină veche, dar n-a apucat să meargă decât 500 de metri și a ajuns la închisoare
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
06:45
Un zgomot misterios de la Ambasada Rusiei din Viena i-a chinuit luni întregi pe locuitorii din zonă. Ce au descoperit autoritățile
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
O femeie a adormit pe un pat dintr-un magazin Ikea. Foto cu caracter ilustrativ: Getty
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă