Interdicția este prevăzută în trei licențe emise de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului american al Trezoreriei. În plus, conform acestor licențe, contractele trebuie să respecte legislația americană în domeniu.

Noua interdicție va afecta investițiile rusești în Venezuela, care, potrivit Reuters, se ridică la aproximativ 17 miliarde de dolari și includ participații la câmpuri petroliere, notează The Moscow Times.

Rosneft a înființat cinci societăți mixte cu compania venezueleană de stat PDVSA, și anum Petromonagas (cu o participație de 40%), Petroperija (40%), Boqueron (26,67%), Petromiranda (32%) și Petrovictoria (40%). În 2020, când PSVA a fost sancționaă, Rosneft și-a transferat activele către o nouă entitate, Roszarubejneft JSC, care este deținută în proporție de 100% de guvernul rus.

În noiembrie 2025, Adunarea Națională a Venezuelei a prelungit aceste proiecte până în 2041, cu investiții suplimentare de 616 milioane de dolari și un plan de producție de aproximativ 91 de milioane de barili de petrol pe o perioadă de 15 ani.

Cu toate acestea, în urma arestării lui Nicolás Maduro, pe 3 ianuarie, președintele american Donald Trump a acceptat păstrarea puterii de către acoliți ai fostului lider venezuelean, dar a declarat petrolul venezuelean drept „proprietate a Statelor Unite” și a cerut ca firmele străine să facă operațiuni în Venezuela prin intermediul administrației americane.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov s-a plâns ulterior de faptul că firmele rusești sunt forțate să părăsească Venezuela.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.