Centura de Vest din Timișoara va fi construită de Nurol Insaat ve Ticaret

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara a emis ordinul de începere a lucrărilor, iar antreprenorul desemnat, compania Nurol Insaat ve Ticaret AS, va construi un drum cu o lungime de aproximativ 14 kilometri, prevăzut cu două benzi pe fiecare sens.

„DRDP Timişoara – supervizor al acestui contract – a emis ordinul de începere al lucrărilor, cu data de 14.05.2026. Pentru execuţia acestui nou drum, antreprenorul are termen 24 de luni”, au declarat oficialii DRDP Timişoara.

Infografic cu cele mai importante date despre Centura de Vest din Timișoara, unde lucrările vor începe pe 14 mai 2026 și se vor finaliza în 24 de luni

Viteza maximă pe Centura de Vest din Timișoara

Traseul Centurii de Vest va traversa parţial teritoriile administrative ale localităţilor Timişoara, Săcălaz şi Sânmihaiu Român, fiind proiectat pentru o viteză de circulaţie de 120 km/h. Totuşi, din cauza unor constrângeri tehnice, viteza va fi redusă la 80 km/h în apropierea legăturii cu Centura Sud Timişoara şi la traversarea canalului Bega.

Proiectul include patru noduri rutiere şi zece structuri de poduri şi pasaje, dintre care cele mai complexe sunt două pasaje peste liniile CFR, având lungimi de 779 şi 752 de metri, respectiv două structuri de 455 şi 451 de metri. Acestea sunt considerate cele mai dificile părţi ale construcţiei, potrivit DRDP Timişoara. Finanţarea lucrărilor este asigurată prin Programul de Transport 2021-2027, iar până acum s-au desfăşurat activităţi preliminare, inclusiv cercetări arheologice, ocazie cu care a fost găsit îngropat un războinic, alături de calul său, dar şi amenajarea drumurilor tehnologice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.