Deciziile de impunere vizează, în principal, venituri obținute în străinătate și nedeclarate, identificate pe baza datelor primite de ANAF de la autorități fiscale din alte state membre UE, inclusiv din Spania, scrie profit.ro. Campania începe cu verificările pentru anul 2021 și se va încheia la finalul lunii octombrie cu cele pentru 2024. Pentru anul 2025, ANAF nu a primit încă datele din străinătate.

Demersul ANAF poate afecta și români care au lucrat și au plătit taxe în alte state UE, dar nu au declarat schimbarea rezidenței fiscale în România. Dacă instituția primește informații despre astfel de persoane și nu găsește în evidențe schimbarea rezidenței fiscale, este obligată să emită o notificare, urmată de o decizie de impunere.

Datele primite de la autoritățile fiscale din alte state sunt limitate și includ, de regulă, CNP-ul, valoarea veniturilor, anul în care au fost obținute și, uneori, tipul acestora. Veniturile vizate sunt diverse, inclusiv din închirieri prin platforme precum Booking sau Airbnb și din criptomonede. Numărul persoanelor vizate este foarte mare, ajungând la sute de mii de decizii de impunere pe an.

Informațiile au fost obținute prin schimbul de date între statele UE, iar pe fondul intensificării cooperării fiscale și al digitalizării ANAF, astfel de verificări vor deveni o practică obișnuită în fiecare an.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.