Percheziții desfășurate la Timișoara au scos la iveală o rețea internațională de producție ilegală de țigări, coordonată de un cetățean ucrainean. Gruparea, formată din 20 de persoane, a fost destructurată pe 4 martie.
Peste 11,2 milioane de țigarete și mai bine de 7,3 tone de tutun vrac reprezintă bilanțul capturii. Publicația locală Press Alert precizează că prejudiciul depășește un milion de euro.
Înființată în ianuarie 2026, rețeaua include membri din cinci țări: Ucraina, Italia, Republica Moldova, Belarus și România. Aceștia coordonau o linie completă de producție și ambalare, producând țigări contrafăcute sub mărci cunoscute, destinate pieței negre.
Liderul ucrainean asigura strategia, iar ceilalți membri aveau roluri precise: de la operarea utilajelor, la distribuția ilegală.
În urma descinderilor, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și procurorii DIICOT au confiscat:
În urma audierilor maraton de la DIICOT Caraș-Severin, autoritățile au luat următoarele măsuri: 16 persoane au fost plasate sub control judiciar, iar 5 persoane au fost reținute inițial pentru 24 de ore.
Pe 5 martie, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Caraș-Severin a fost sesizat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul a patru suspecți (doi cetățeni ucraineni și doi români).
În urma prezentării în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a celor patru persoane reținute (doi cetățeni ucraineni și doi cetățeni români), a fost dispusă arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.