De la mijlocul lunii decembrie, pe măsură ce varianta Omicron, foarte contagioasă, s-a răspândit pe teritoroul SUA, rata de spitalizare la copiii mai mici de 5 ani a crescut la peste 4 la 100.000, de la 2,5 la 100.000. La categoria de vârstă 5 – 17 ani rata internărlor este de 1 la 100.000, potrivit datelor Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).

Această tendință îngrijorătoare observată în rândul copiilor care sunt prea mici pentru a fi vaccinați anti-COVID subliniază nevoia ca celelalte categorii de vârstă să fie imunizate pentru a-i proteja astfel pe cei din jurul lor, spune dr. Rochelle Walensky, director al CDC.

Walensky a precizat că deși copiii au încă cea mai scăzută rată de spitalizare din toate categoriile de vârstă, „spitalizările pediatrice sunt la cea mai mare rată în comparație cu orice moment anterior al pandemiei”.

Datele includ copiii internați din cauza COVID-19 și pe cei care au ajuns la spital din alte motive, dar care s-au dovedit a fi infectați cu coronavirus.

Potrivit directoarei CDC, puțin peste 50% dintre minorii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani din SUA sunt complet vaccinați. În privința copiilor de 5 – 11 ani, rata de vaccinare cu schema completă este de doar 16%.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Începând de marți, 4 ianuarie, numărul mediu de copii și adolescenți cu COVID-19 internați zilnic a fost de 766, dublu față de cifrele raportate cu două săptămâni în urmă.

Dr. Anthony Fauci, cel mai important expert în boli infecțioase din SUA, a declarat că mulți copii spitalizați cu COVID-19 au și alte afecțiuni care îi expun unui risc mai mare să dezvolte complicații ale bolii. Este vorba, printre altele, despre obezitate, diabet și boli pulmonare.

Dr. Jennifer Kusma, medic pediatru la Spitalul de Copii Lurie din Chicago, a spus că a văzut un număr tot mai mare de copii internați din cauza infectării cu Omicron și, deși majoritatea nu au forme grave de boală, înțelege îngrijorările părinților.

„Ca medic pediatru, chiar mi-aș dori să avem deja vaccinul pentru acești copii”, a spus dr. Kusma, adăugând că ceea ce poate părea o așteptare lungă ar trebui să-i liniștească pe părinți că testarea vaccinului nu este grăbită.

La jumătatea lunii decembrie compania Pfizer a transmis că studiile pe copiii cu vârste între 2 și 5 ani au arătat că aceștia nu au obținut imunitatea la care se așteptau specialiștii, după administrarea dozelor destinate vârstei lor. Reprezentanții companiei au adăugat că vor face studii și pentru vaccinarea cu o a treia doză de ser.

Foto: 123rf.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI