Vezi rezolvarea subiectelor la română la Evaluarea Națională 2022!

UPDATE, ora 15:00. Ministerul Educaței a publicat baremul de evaluare și notare pentru proba la limba română de la Evaluarea Națională 2022.

EN_VIII_2022_Limba_si_literatura_romana_bar_04

UPDATE, ora 10.25. La primul punct, elevii au avut primit un text din „Toate pânzele sus” de Radu Tudoran, iar la punctul 2, un text din „Frânturi din viața lui Delavrancea”, de Cella Delavrancea.

Din primul text, elevii au trebuit să noteze două obiecte din cala vasului, ori cine era persoana responsabilă cu punerea mesei.

Din textul doi, elevii au trebuit să noteze din ce rasă canină este Șmil sau unde se afla casa familiei Delavrancea.

Ulterior, elevilor li s-a mai cerut să stabilească, între cinci enunțuri, care sunt corecte și care incorecte. De asemenea, plecând de un fragment de text, elevii au avut de indentificat o trăsătură a unui personaj pe care să o ilustreze în 1-3 enunțuri.

Cerința 7 al primului subiect este de a prezenta elemente de conținut comun ale celor două texte primite. De asemenea, elevilor li se mai cere să argumenteze dacă „este plictisitor să vizitezi de mai multe ori un loc” și să facă o asociere între fragmentul „Toate pânzele sus” și un alt text studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară.

The New York Times: Rusia instalează cuști în clădirea filarmonicii din Mariupol ca să-i judece pe soldații ucraineni
Recomandări
The New York Times: Rusia instalează cuști în clădirea filarmonicii din Mariupol ca să-i judece pe soldații ucraineni

Punctul B al primului subiect cuprinde opt cerințe care se concentrează pe gramatica studiată la școală.

La subiectul 2, elevii au avut de compus un text de minimum 150 de cuvinte în care să prezinte cea mai frumoasă întâmplare dintr-o vacanță ipotetică, din care tocmai s-au întors.

Subiectele la limba română la Evaluarea Națională 2022. Ce a picat la prima probă a examenelor pentru clasa a VIII-a

„Ucraina este victima unui război nedrept, însă chiar și victimele pot pierde simpatia publicului dacă se folosesc de ea fără discernământ”

Programa la limba și literatura română pentru Evaluare Națională 2022 a fost concepută astfel încât să evalueze competențele elevilor și conținuturile materiei de studiu. Elevii trebuie să țină cont de punctuație, aspecte ortografice, morfologice și ortoepice în examenul pe care îl vor susține.

Prin cerințele date la examen, vor fi verificate elementele de construcție a comunicării, gramatica și vocabularul absolvenților de clasa a VIII-a.

REPORTAJ. Crimele din Bascov: zilele de dinainte și cea de după. „Bine că l-au oprit. Ajungea şi la copiii mei”
Recomandări
REPORTAJ. Crimele din Bascov: zilele de dinainte și cea de după. „Bine că l-au oprit. Ajungea şi la copiii mei”

Ce subiecte au picat anul trecut la limba română la Evaluarea Națională

Anul trecut absolvenții de clasa a VIII-a au avut de parcurs două texte la prima vedere – „Pantera neagră” de Sorin Titel și un articol de pe site-ul Dilema Veche semnat de Stela Giurgeanu, „Falsa generozitate”.

De remarcat este că și la subiectele de la Evaluarea Națională la limba română din 2020 a picat un fragment aparținându-i lui Sorin Titel.

La al doilea subiect de anul trecut, elevii au primit cerința de a scrie un text narativ, în care să povestească o situație neprevăzută din timpul unui joc cu prietenii în curtea școlii.

Structura subiectelor la examenul de limba română de la Evaluare Națională 2022

Textele-suport pentru acest an au fost alese din patrimoniul cultural și respectă temele precizate în programă.

Subiectul I – cuprinde itemi obiectivi și semiobiectivi, de tip întrebare structurată, care vizează atât evaluarea competenței de lectură, a competenței interculturale, cât și evaluarea competenței lingvistice.

Subiectul al II-lea constă într-un item subiectiv, de tip eseu structurat, prin care se evaluează scrierea despre textul literar (metatext) sau scrierea creativă.

Pentru evaluarea competenței de prezentare a unor răspunsuri personale pe marginea unor texte diverse, se solicită absolventului de clasa a VIII-a redactarea unui text de opinie. „Nu este obligatorie utilizarea unor conectori lingvistici de tipul «în primul rând», «în al doilea rând», «în concluzie», accentul fiind pus pe gândirea critică”, a transmis Ministerul Educației.

Pentru verificarea respectării limitei de cuvinte, se vor lua în calcul toate cuvintele scrise de elev, inclusiv conjuncții, prepoziții, articole.

„Absolvenții de clasa a VIII-a vor redacta lucrarea astfel încât să evite o serie de elemente care nu vor putea fi punctate sau care nu se vor puncta, precum: truismele, utilizarea unor idei cu caracter general, folosirea nejustificată a conceptelor de teorie literară, a ideilor teoretice care nu sunt relevante pentru itemul propus, a citatelor și a referințelor irelevante scopului comunicării, utilizarea clișeelor lingvistice și ideatice”, a transmis instituția condusă de Sorin Cîmpeanu.

Modele de subiecte la română pentru Evaluarea Națională 2022

Variantele de subiecte pentru Evaluarea Națională la limba română evaluează competențele, conţinuturile și aspectele normative ortoepice, ortografice, morfologice şi de punctuaţie.

Deși în acest an s-a publicat ediția a treia a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (DOOM3), variantele de subiect de la Evaluarea Națională 2022 la limba română aplică normele conținute în DOOM2, publicat în 2005, a informat Ministerul Educației.

01
02

Calendarul examenelor la Evaluarea Națională 2022

Proba la limba română este urmată joi de matematică și vineri de limba maternă.

  • 14 iunie 2022- Limba și literatura română – probă scrisă
  • 16 iunie 2022- Matematică – probă scrisă
  • 17 iunie 2022- Limba și literatura maternă – probă scrisă;
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14.00)- Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor;
  • 23 iunie 2022 (ora 16.00-19:00) – Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie 2022 (ora 8.00-ora 12.00)- Depunerea contestațiilor

Rezolvarea contestațiilor urmează să aibă loc între 24 și 29 iunie, urmând ca notele finale ale Evaluării Naționale 2022 să fie afișate pe data de 30 iunie 2022.

Vezi şi ce este o cacofonie și cum o evităm!

Urmărește-ne pe Google News
Gestul șocant făcut de Serena Williams după ce a fost umilită de Simona Halep. Acum s-a aflat: "Doamna organizatoare devenise palidă când a văzut"
GSP.RO
Gestul șocant făcut de Serena Williams după ce a fost umilită de Simona Halep. Acum s-a aflat: "Doamna organizatoare devenise palidă când a văzut"
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
Playtech.ro
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
"Omoar-o, omoar-o!" Româncă, bătută de iubitul ei, in timp ce tatăl agresorului îl încurajează
Observatornews.ro
"Omoar-o, omoar-o!" Româncă, bătută de iubitul ei, in timp ce tatăl agresorului îl încurajează
Horoscop 12 august 2022. Fecioarele ar putea percepe situația generală de astăzi ca pe o încleștare, menită să le facă lor viața grea
HOROSCOP
Horoscop 12 august 2022. Fecioarele ar putea percepe situația generală de astăzi ca pe o încleștare, menită să le facă lor viața grea
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Știrileprotv.ro
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
PUBLICITATE
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Urmărește cel mai nou VIDEO