„Sufletul mi-a fost terfelit, batjocorit si mutilat”

sunt in stare si necuvantatoarele. Dintotdeauna am simtit nevoia de dragoste, de tandrete, de o vorba buna, de o imbratisare, de afectiune, de tot ce inseamna iubire. La 20 de ani m-am casatorit cu omul visurilor mele. Cu timpul, dar nu foarte tarziu, au aparut jignirile, injuraturile, umilintele si chiar bataile. Din cauza iubirii eram oarba si am crezut ca sunt doar accidente. De fiecare data gaseam o explicatie. Au trecut 35 de ani, cu bune si cu destule rele. intro zi, cumplita zi, inevitabilul s-a produs: l-am prins pe dragul meu sot facand, la telefon, declaratii de dragoste foarte fierbinti. Parca era din nou tanar, de numai 18 sau 20 de ani. Vocea ii era doar miere si unt, cum nu auzisem niciodata in relatia noastra de 35 de ani pe care o aveam. Am ramas incremenita de partea cealalta a usii, aproape de infarct. Venisem acasa mai devreme. Mi se profanase casa, sufletul si mica mea comoara: iubirea mea, pe care o credeam unica. Am plecat din fata usii apartamentului nostru, clatinandu-ma ca un om beat. Mergeam pe strazi si nu vedeam, incercam sa gandesc si nu puteam. imi rasunau in urechi franturi din convorbirea ce tocmai o auzisem.
De ce? De ce o facea? Se implineau 35 de ani de casnicie in acel an. Aveam trei copii reusiti, absolventi de facultate, eram o familie respectabila de intelectuali. Eu am fost si am ramas – scuzati-mi lipsa de modestie – o femeie frumoasa, apreciata si, de ce nu?, invidiata. in sfarsit, intelegeam sensul acelor „accidente”. Acum mi se clarificau multe lucruri. Mi-au fost necesari atatia ani! Cata orbire! Cum te prosteste dragostea!
Se spune ca, intotdeauna, ii judeci pe cei din jur prin prisma felului tau de a fi: daca esti mincinos, crezi ca toti sunt mincinosi, daca esti hot, crezi ca toata lumea fura, daca esti corect si cinstit, la fel ii vezi si pe cei din jurul tau.
Dar sa revin la ziua convorbirii telefonice cu pricina. Atunci, cu inima distrusa, cu sufletul plutind in deriva, pe moment, mi-am propus sa nu-i spun nimic. Evident, socul a fost atat de mare, incat nu am rezistat decat cinci sau sase ore. S-a produs o grozavie. Am primit o bataie sora cu moartea si jigniri de tipul „esti o turnatoare, asculti pe la usi”. Oameni buni, tot eu eram de vina ca am auzit, fara voia mea, si nu el, cel care avusese convorbirea telefonica, pe care nu a putut-o nega! M-am dezmeticit dupa cele intamplate si m-am dus sa introduc actiune de divort. Doream sa-i dau libertatea. Sa nu mai sufere ei doi. Eu voiam sa raman cu amintirile si iluziile mele. A urmat o perioada de deruta totala, juraminte de iubire, mai putine scuze si mai multe acuze. Pentru moment, el a incetat aventura. Am stiut-o si am simtit-o. Am renuntat la divort. il iubeam inca, imi era frica de un nou inceput. Unde sa ma duc? Ce va zice lumea? Dar mama mea? Cat va suferi? Dar copiii? Aceste ganduri nu mi-au dat pace saptamani la rand.
Am incercat sa-mi adun puterile, am facut eforturi. Am incercat, fara sa reusesc, sa uit totul, sa cred ca a fost un vis urat.
El, sotul meu de-o viata, nu a facut nimic ca sa mai salveze ceva din ceea ce eu doream cu ardoare sa fie salvat: Dragostea si casnicia noastra.
De atunci se poarta si mai urat cu mine. imi spune sa-mi gasesc altul, care oricum – adauga el – nu s-ar uita la mine.
Toate femeile din calea sa au un nume: Irina, Alina, Corina, Ioana, Adriana, Iuliana etc. Numele meu, Elena, nu este pronuntat, deoarece – zice el – e nume de servitoare. Eu sunt „ma” sau „ba”.
Doamne, Doamne ce ma fac? Sufletul mi-a fost terfelit, batjocorit, mutilat. Inima mi s-a imbolnavit. Ce perspectiva am acum, cand o sa ies la pensie? Unde sa ma duc? Copiii au si ei vietile lor, greutatile lor. Mama nu ma mai poate ajuta. Acasa am fost amenintata chiar si cu moartea. Eu am crezut in sentimente, in oameni si azi sunt inderiva.
Asa de nedreapta e viata? Cine poate sti… Plang, plang, plang.Ce sa fac, unde sa ma duc? Am pierdut totul, am fost calcata in picioare si la propriu, si la figurat. Ce ma sfatuiti? Eu nu mai pot gandi.
Elena, Bucuresti

Dupa ce-l dai afara si-l lasi in fundul gol, spune-i ca Elena e nume de sfanta

Draga Elena, am acest raspuns in mai multe variante. Nu reusesc deloc s-o gasesc pe cea mai potrivita. Te inteleg si in acelasi timp te consider si pe tine vinovata. Nu ca „ai ascultat pe la usi”, ci ca n-ai vrut sau ai refuzat sa intelegi cu mult timp in urma ca un „accident” poate fi intamplator numai o singura data. E vina ta ca i-ai suportat jignirile si umilintele atata amar de vreme, 35 de ani. O viata de om. Inima ma doare cand ma gandesc ca sunt mii de femei care refuza sa recunoasca si sa inteleaga ca un barbat care
nu-si respecta sotia, care o bate si o injura, nu o face din dragoste, ci pentru ca o considera proprietatea lui. si un astfel de barbat nu merita sa aiba o femeie in preajma lui. Cel mai tare ma doare cand aud expresia: „Ce-o sa zica lumea?”. Oare asta este telul femeii? Sa vada si sa faca numai ce zice lumea? Pai lumea asta, cu gura spurcata, traieste cu animalul langa ea, sau femeia? Ce, lumea ia bataie si suporta injuraturi si umilinte?
Hai ca m-am enervat acum. Ma intrebi ce sa faci? I-ati un avocat bun si jupoaie-l pe nesimtit. Pune mana pe un casetofon si inregistreaza-l cand te jigneste. Ti-e frica sa nu ramai pe drumuri? Arunca-l in strada, ca asta merita! si, dupa
ce-l dai afara si-l lasi in fundul gol, spune-i si din partea mea ca Elena e nume de sfanta.

Urmărește-ne pe Google News