Nişte specii de melci uriaşi, care se găseau doar pe teritoriul Africii, au fost descoperite recent în mai multe zone ale Terrei, din SUA, până în Australia.
Gastropodele care ajung să aibă şi o jumătate de metru lungime distrug recoltele şi poartă microbi şi viruşi periculoşi, putând să ducă la apariţia unei epidemii de meningită.
Melcii uriaşi sunt cu atât mai periculoşi, cu cât depun până la 1.200 de ouă pe an, înmulţindu-se foarte rapid. Mai mult, ei reuşesc să trăiască în diferite feluri de condiţii climatice.
Jurnaliştii de la BBC, care au analizat rapoartele privind melcii uriaşi africani, care au împânzit lumea, au descoperit că bolile luate de la aceştia au dus deja la moartea câtorva persoane în Ecuador şi Australia.
Pe de altă parte, un medic nigerian care a studiat problema nu consideră că trebuie să ne facem prea multe griji. În loc să încercăm să îi exterminăm prin otrăvire, am putea să îi adunăm şi să îi gătim deoarece, spune doctorul, sunt foarte hrănitori şi buni, carnea lor fiind mai gustoasă decât cea de vită, spre exemplu.

Urmărește-ne pe Google News