UPDATE ora 17.37: Președintele PNL Florin Cîțu a declarat, referitor la impozitarea marilor averi propusă de PSD, că liberalii nu sunt de acord.

„Orice venit este deja impozitat. Este vorba daca vrem să penalizăm pe cineva care a muncit în viață și a acumulat active, dacă vrem să-l penalizăm suplimentar. Mie nu mi se pare normal acest lucru”, a spus premierul demis, la sediul din Kiseleff al PNL.

„A, dacă este vorba de evaziune fiscală, bineînțeles că sunt de acord să o eliminăm”, a precizat el.

Preşedintele PNL s-a declarat apoi încrezător că noul Guvern va fi votat în Parlament săptămâna viitoare. „Sper ca până duminică să avem un nume de premier”, a mai declarat Cîțu.

UPDATE ora 17.20: Prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur a declarat după negocierile cu PSD și UDMR referitoare la programul comun de guvernare că „sunt lucruri la care ne înțelegem, dar sunt și lucruri unde vom mai discuta”.

„Dimineață am început discuțiile la nivel politic și economic. Sunt lucruri la care ne înțelegem, dar sunt și lucruri unde vom mai discuta. Noi nu dorim să creștem taxele și impozitele în perioada următoare”, a spus Flutur la ieșirea de la negocieri.

„Noi dorim păstrarea cotei unice. Aici au apărut ușoare discuții între noi și cei din PSD, care cer impozitarea progresivă, dar vor mai avea loc discuții și zilele viitoare”, a adăugat liberalul, potrivit Realitatea Plus.

UPDATE ora 14.55: Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că PSD vrea majorări de pensii și de alocaţii, iar social-democrații au venit în acest sens și cu măsuri pentru a aduce bani la bugetul de stat, astfel încât să acopere cheltuielile.

O propunere a social-democraţilor pentru compensarea cheltuielilor statului cu majorarea pensiilor și alocațiilor și pentru a aduce bani la buget va fi „taxarea luxului”.

„Am venit cu propuneri care vor fi discutate în perioada următoare pentru a creşte veniturile statului. Prima dintre ele ar fi cea legată de taxarea luxului, dacă putem să îl numim aşa. Toate ţările civilizate au o asemenea taxare a luxului. Vrei iaht, plăteşti în plus”, a explicat Sorin Grindeanu, conform Agerpres.

UPDATE ora 13.15: Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la Digi24 că discuţiile liderilor PNL, PSD și UDMR în privinţa funcţiei premierului sunt blocate, deoarece PNL nu acceptă ca PSD să vină cu propunere de premier, iar social-democraţii nu acceptă acest lucru din partea liberalilor.


Reprezentanţii PNL, PSD, UDMR şi ai minorităţilor naţionale au avut marţi, 9 noiembrie, la Parlament, primele consultări oficiale pentru formarea unui nou guvern. Azi, 10 noiembrie, la ora 10.00, la Vila Lac din București, au început primele discuții pe programul de guvernare, care se vor întinde pe mai multe zile.

Calendarul pe ore al discuțiilor arată astfel:

  • ora 10.00 – domeniile Economie şi Finanțe (PSD: Marcel Ciolacu, Gabriela Firea și Sorin Grindeanu; PNL: Virgil Popescu și Theodor Stolojan)
  • ora 12.00 – domeniul Justiție (PSD: Robert Cazanciuc, Titus Corlățean, Maia Teodoroiu; PNL: Alin Tișe, Alina Gorghiu, Iulia Scântei, Bogdan Ilea)
  • ora 14.00 – domeniile Apărare + Interne + Externe (PSD: Vasile Dîncu, Mihai Weber, Titus Corlățean; PNL: Nicolae Ciucă, Robert Sighiartău, Rareș Bogdan, Cornel Feruţă)
  • ora 15.00 – domeniile Dezvoltare + Transporturi + Fonduri Europene (PSD: Vasile Dîncu, Mihai Weber, Paul Stănescu; PNL: Florin Roman, Alin Nica, Gheorghe Falcă, Toma Petcu)
  • ora 16.00 – domeniile Agricultură + Mediu (PSD: Paul Stănescu, Adrian Chesnoiu, Daniel Botănoiu, Petre Daea, Gabriela Firea; PNL: George Stângă, Daniel Constantin, Mircea Fechet)
  • ora 17.00 – domeniul Energie (PSD: Daniel Zamfir, Radu Popa; PNL: Virgil Popescu, Dan Drăgan)

Joi, vor avea loc negocieri pe domeniile Muncă, Sănătate și Educație, potrivit informațiilor Libertatea.

Cîțu: Este posibilă creșterea numărului de ministere

După mai bine de trei ore de discuții care au avut loc marți, 9 noiembrie, la Parlament, între PNL, PSD, UDMR și minorități, preşedintele liberal Florin Cîţu a declarat că miercuri, 10 noiembrie, formațiunile politice se vor reuni din nou și vor discuta punctele importante, pe partea economică şi socială.

„Astăzi a fost o primă discuţie în format alături de PSD, UDMR şi minorităţi şi am vorbit despre un calendar în care vom discuta despre programul de guvernare. Mâine vom începe cu punctele importante pe partea economică şi socială şi, după aceea, mergem mai departe”, a afirmat Cîţu, la Parlament, marți, 9 noiembrie, potrivit Agerpres. „Discuţiile pe programul de guvernare încep mâine”, a menționat el.

Premierul demis a adăugat că este posibilă creșterea numărului de ministere într-o alianţă de guvernare PNL, PSD şi UDMR, de la 18 la 20.

Hunor: Pe 18 noiembrie putem avea guvern votat în Parlament

Liderul UDMR Kelemen Hunor a spus și el, pe 9 noiembrie, că „am propus un calendar pentru a ajunge în Parlament, în cazul în care ne vom înţelege” și că el speră ca pe 18 noiembrie noul Guvern să fie votat în Parlament.

Noi credem că pe 17-18 noiembrie se poate da un vot. Prima dată, audieri în comisii, pe 17 noiembrie, şi pe 18 vot în Parlament. Eu sper că pe 18 noiembrie vom avea guvern votat în Parlament şi se poate merge înainte pentru următorii trei ani.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor:

„Mâine dimineaţă (n. red. miercuri, 10 noiembrie) încep discuţiile pe programul de guvernare, pe fiecare capitol separat”, a mai spus președintele UDMR, la finalul consultărilor de la Parlament.

Ciolacu: Trebuie să revenim la o impozitare a marilor averi

Iar președintele PSD Marcel Ciolacu a spus, după discuţiile cu PNL, UDMR și minorități de marți, 9 noiembrie, că viitorul program de guvernare va trebui să conţină măsuri pe termen scurt şi mediu pentru creşterea nivelului de trai.

„Am vorbit foarte mult pe structurarea programului de guvernare, vom începe mâine discuţiile pe fiecare capitol în parte. Din punctul nostru de vedere, programul de guvernare ar trebui cumva conceput cu măsuri pe termen scurt şi cu măsuri pe termen mediu pentru creşterea nivelului de trai până în martie şi depăşirea iernii”, a afirmat Ciolacu.

Cu referire la impozitarea progresivă, președintele social-democraților a spus că „este o discrepanţă imensă în acest moment în societate între cei bogaţi şi cei săraci”.

„Despre înlocuirea cotei unice ar trebui să discutăm la anul, pentru formarea bugetului anului viitor. Categoric trebuie să revenim la o impozitare a marilor averi”, a subliniat el.

Două luni de criză politică

Criza guvernamentală a început pe 1 septembrie, după ce premierul Florin Cîțu l-a revocat pe ministrul USR al justiţiei, Stelian Ion, pentru că acesta ar fi refuzat să avizeze Programul de investiţii Anghel Saligny. Drept urmare, pe 7 septembrie, vicepremierul Dan Barna şi cei cinci miniştri USR-PLUS și-au depus demisiile la Guvern.

Pe 5 octombrie, Guvernul Cîțu a căzut la moţiunea de cenzură iniţiată de PSD și susținută de USR și AUR. Guvernul Cîțu a fost demis prin votul Parlamentului la mai puțin de 11 luni de la învestire.

Pe 11 octombrie, Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Dacian Cioloș, dar Guvernul propus de USR a picat votul din Parlament.

Președintele l-a desemnat apoi premier pe Nicolae Ciucă, dar acesta a anunțat pe 1 noiembrie că îşi va depune mandatul, în contextul în care nu și-a asigurat o susținere parlamentară pentru un guvern minoritar PNL – UDMR, iar șansele ca guvernul său să treacă de Parlament erau minime.

Citeşte şi:

SURSE: Ludovic Orban ar putea fi exclus vineri din PNL

Sorin Grindeanu, despre negocierile pe economie cu PNL: Taxăm luxul. Vrei iaht, plăteşti în plus

Includerea României în Programul Visa Waiver, discutată între Bogdan Aurescu şi secretarul pentru securitate internă al SUA

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Observatornews.ro
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
Știrileprotv.ro
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Telekomsport
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie