Studioul Warner Bros a anunțat vineri că Ta-Nehisi Coates va scrie scenariul pentru viitorul film „Superman”, care se află la începutul dezvoltării, iar J.J. Abrams va fi producător.

„A fi invitat în seria de supereroi «Universul Extins» de Warner Bros este o onoare”, a spus Coates într-un comunicat, care a precizat că aşteaptă cu nerăbdare să lucreze la moștenirea celui mai iconic erou mitic al Americii.

Coates este cunoscut ca autor al bestseller-urilor: „Între lume și eu”, „Frumoasa luptă” și „Am fost opt ​​ani la putere”. Din 2016, el a scris și seria de benzi desenate „Pantera Neagră” pentru Marvel, cu artistul Brian Stelfreeze. „Între lume şi eu” s-a aflat în topul vânzărilor, după protestele generate de moartea lui George Floyd. De altfel, cărţile despre istoria discriminării rasiale în SUA s-au vândut până la epuizarea stocurilor.

„Între lume și eu” a deschis o fereastră și a schimbat modul în care mulți dintre noi vedem lumea, a declarat Toby Emmerich, președintele Warner Bros. „Suntem încrezători că abordarea sa asupra lui Superman le va oferi fanilor un mod nou și interesant de a vedea Omul de oțel”, a adăugat acesta.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI