Potrivit acestora primul obiect percheziționat este tableta fostului ministru de Finanțe, ridicată din apartamentul acestuia.

Procedura percheziționării informatice presupune clonarea integrală a conținutului obiectului electronic dotat cu software de operare (Windows, Linux, Android etc – n.r.) precum și a tuturor mediilor optice de stocare adiacente acestora precum carduri de memorie, hard-disk-uri sau solid state disk-uri (SSD).

După aceasta se face o verificare amănunțită a fișierelor existente și se face un proces verbal de percheziție informatică.

Vlădescu trebuie să „livreze” un milion de euro la DNA

Fostul ministru al Finanțelor este nevoit să aducă un milion de euro procurorilor DNA, care au stabilit cauțiunea fixată pe numele fostului demnitar, pentru presupusa șpagă pe care acesta ar fi primit-o în decursul mai multor ani, pentru pretinse intervenții în favoarea unei companii de lucrări, au declarat surse judiciare în exclusivitate pentru „Libertatea.ro”.

„În completarea comunicatului nr. 356 din 27 aprilie 2018, ca răspuns la o serie de solicitări formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul DNA – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Sebastian Vlădescu care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită (două infracțiuni),
– trafic de influență în formă continuată.

Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”
Recomandări
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”

De asemenea, față de inculpatul Vlădescu Sebastian a fost fixată o cauțiune în valoare de 1.000.000 de euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară și consemnată pe numele său la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea aceleiași unități de Parchet.

Cauțiunea se va depune în termen de 10 zile” transmite DNA, în comunicat.

Citește și EXCLUSIV: Sebastian Vlădescu riscă o cauțiune de un milion de euro, la DNA; Acesta nu ar avea banii – surse

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.