De Remus Vlad,

Când a căzut în plasa judiciariştilor din sectorul 3, Daniela Constanţa Dobrescu (31 de ani) tocmai încasase 60 de lei de la un bărbat căruia îi îndrugase o poveste condimentată din plin cu lacrimi. Tânăra îi spusese acestuia, în limba engleză, că este din Croaţia, că fusese tâlhărită, iar acum avea nevoie de bani pentru a ajunge la Iaşi, la o cunoştinţă. Numai că, de data aceasta, păcăleala nu a mai mers pentru că individa a şi fost săltată de poliţiştii de la Investigaţii Criminale.
Daniela îşi făcuse un obicei din a înşela zeci de bucureşteni săptămânal. Printre cei păgubiţi, spune tânăra, s-ar afla şi o cântăreaţă de muzică uşoară, al cărei nume nu l-a reţinut. Nu este prima dată când ea e implicată în astfel de cazuri. În urmă cu ceva timp, Libertatea v-a prezentat pe larg povestea Danielei, care, culmea, obişnuia chiar să-şi facă poze cu cei pe care-i înşela, tocmai ca să îi asigure că le va returna banii aşa-zis împrumutaţi.

Libertatea v-a prezentat, pe 17 iulie, modul în care acţionează

Ilie Dumitrescu a avut o aventura cu o femeie maritata. A spus cine este: "Omul m-a sunat și mi-a spus: «Am o familie și te rog să încetezi»"
GSP.RO

Ilie Dumitrescu a avut o aventura cu o femeie maritata. A spus cine este: "Omul m-a sunat și mi-a spus: «Am o familie și te rog să încetezi»"

Horoscop 20 ianuarie 2020. Racii trebuie să își schimbe prioritățile
HOROSCOP

Horoscop 20 ianuarie 2020. Racii trebuie să își schimbe prioritățile