Evenimentul, organizat cu prilejul Sărbătorilor Pascale, va reuni meşteri populari şi artişti din diferite zone ale ţării. Nu vor lipsi spectacolele de teatru, muzica de promenadă, atelierele de creaţie, produsele tradiţionale şi bucatele româneşti. Programul manifestărilor va fi cuprins, ca în fiecare an, în intervalul orar 10:00 – 20:00 şi va include târg de Paşte, târg şi expoziţie de iepuri, şi plimbări cu ponei, ateliere de creaţie, artişti animatori şi spectacole la Foişor.
Comercianţii şi meşterii populari veniţi din toate colţurile ţării vor oferi bucureştenilor produse tradiţionale (podoabe lucrate manual, oua încondeiate şi aranjamente florale, obiecte meşteşugareşti realizate din ceramică, piatră sau lemn, dar şi icoane pictate pe sticlă, decoraţiuni şi cadouri) precum şi bucate româneşti.
În cadrul evenimentului, ca în fiecare an, participă şi Iulian Văcărean, care va fi prezent la târg cu binecunoscuta „Limonada lui Iulian”, proiect al cărui scop este de a strânge bani pentru copiii bolnavi, oferind cumpărătorilor oportunitatea de a se implica într-o problemă socială şi de a produce o schimbare.
Iată programul manifestărilor evenimentului, care se desfăşoară în perioada 11 – 21 aprilie:
Vineri, 11 aprilie
Târg de Paste: 11:00 – 20:00
Târg şi expoziţie de iepuri: 11:00 – 20:00
Limonada lui Iulian: 11:00 – 20:00
Sâmbătă, 12 aprilie
Târg de Paşte: 10:00 – 20:00
Târg şi expoziţie de iepuri: 11:00 – 20:00
Limonada lui Iulian: 11:00 – 20:00
Plimbări cu ponei: 11:00 – 19:00
Ateliere de creaţie: 11:00 – 12:30
• Marionete din lumi diferite
• Mozaic creativ
• Animatori costumaţi vor desfăşura diverse activităţi: 12:30 – 13:00
(jocuri, dansuri, face painting)
• Laboratorul de distracţie: 13:00 – 14:00
Artisti animatori pe picioroange: 11:00 – 13:00
Call to action – actori de pantomimă: 11:00 – 13:00
Program artistic – scena Foişor:
11:30- 12:15 Fanfara Brass Orchestra, din Bucureşti
12:15 -13:00 Cvartetul Passione, din Bucureşti
13:00 – 13:40 Cvartetul Anima, din Bucureşti
Duminică, 13 aprilie
Târg de Paşte: 10:00 – 20:00
Târg şi expoziţie de iepuri: 11:00 – 20:00
Limonada lui Iulian: 11:00 -20:00
Plimbari cu ponei: 11:00 – 19:00
Ateliere de creaţie: 11:00 – 12:30
• Atelierul iepuraşului
• Instrumente vesele
• Felicitări vesele de Paşte
Artişti animatori pe picioroange: 15:00 – 17:00
Call to action – actori pantomimă: 15:00 – 17:00
Program artistic – scena Foişor:
15:40 – 16:15 Marioara Man Gheorghe şi Grupul de copii Mlădiţe Ilfovene,
din Clinceni
16:15 – 16:50 Mitrita Velicu şi Grupul de copii Tecucelul, din Galaţi
16:50 – 17:00 Call to action – actori de pantomimă
17:00 – 17:50 Teatrul Zurli – Povestea ghiocelului
17:50 – 18:25 Rainbow Quartet, din Bucureşti
Luni, 14 aprilie
Târg de Paşte: 10:00 – 20:00
Târg şi expoziţie de iepuri: 11:00 – 20:00
Marţi, 15 aprilie
Târg de Paşte: 10:00 – 20:00
Târg şi expoziţie de iepuri: 11:00 – 20:00
Limonada lui Iulian: 11:00 -20:00
Ateliere de creaţie:
• Coroniţe cu flori: 16:00-18:00
Drumul Crucii – spectacol de stradă 18:00 – 20:00
Miercuri, 16 aprilie
Târg de Paşte: 10:00 – 20:00
Târg şi expoziţie de iepuri: 11:00 – 20:00
Limonada lui Iulian: 11:00 -20:00
Ateliere de creaţie:
• Brose flori: 11:00 – 13:00
• Decoraţiuni pentru Paşte din PET- uri: 16:00 – 18:00
Joi, 17 aprilie
Târg de Paşte: 10:00 – 20:00
Targ şi expoziţie de iepuri: 11:00 – 20:00
Limonada lui Iulian: 11:00 -20:00
Ateliere de origami – Coşuleţul pentru ouă: 16:00 – 19:00
Vineri, 18 aprilie
Târg de Paşte: 10:00 – 20:00
Târg şi expoziţie de iepuri: 11:00 – 20:00
Limonada lui Iulian: 11:00 -20:00
Ateliere de pictură – Iepuraşul si puişorul:16:00 – 19:00
Sâmbătă, 19 aprilie
Târg de Paşte: 10:00 – 20:00
Târg şi expoziţie de iepuri: 11:00 – 20:00
Limonada lui Iulian: 11:00 -20:00
Plimbări cu ponei: 11:00 – 19:00
Atelier de creaţie:
• Animatori costumaţi vor desfăşura diverse activităţi: 12:30 – 13:00
(jocuri, dansuri, face painting)
• Micii toboşari : 13:00 – 14:00
Artisti animatori pe picioroange: 15:00 – 17:00
Call to action – actori de pantomimă: 15:00 – 17:00
Program artistic – scena Foişor:
16:45 – 17:00 Call to action – actori de pantomimă
17:00 – 18:00 Teatrul Zurli – Povestea iepuraşilor
18:00 – 18:30 Corul Symbol, din Bucureşti
Duminică, 20 aprilie
Târg de Paste: 14:00 – 20:00
Târg şi expoziţie de iepuri: 14:00 – 20:00
Luni, 21 aprilie
Târg de Paşte: 11:00 – 20:00
Târg si expoziţie de iepuri: 11:00 – 20:00
Plimbări cu ponei: 11:00 – 19:00
Artisti animatori pe picioroange: 15:00 – 17:00
Call to action – actori de pantomimă: 15:00 – 17:00
Program artistic – scena Foişor:
15:45 – 16:00 Call to action – actori de pantomimă
16:00 – 17:00 Teatrul Zurli – Punguţa cu doi bani
17:00 – 17:40 Fanfara Angely’s, din Bucureşti
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro