Cât plătesc șoferii la Park&Ride Pantelimon. Parcarea construită de Primăria București se poate folosi de la 1 iulie

Comentează

Parcarea supraetajată Park&Ride Pantelimon, construită de Primăria Municipiului București, se deschide de astăzi, 1 iulie 2026, fiind administrată de Compania Municipală Parking București, potrivit ziarului Adevărul.

La această parcare din București, șoferii vor plăti tarife similare cu cele din rețeaua municipală de parcări.

Proiectul inițiat în mandatul lui Oprescu, reluat de Firea și inaugurat de Dan

Cu o istorie controversată care se întinde pe mai bine de un deceniu, proiectul Park&Ride Pantelimon a cunoscut mai multe etape de dezvoltare.

Prima inițiativă, lansată în mandatul primarului Sorin Oprescu, prevedea o parcare subterană pe două niveluri, abandonată în 2012.

Proiectul a fost reluat ulterior de Gabriela Firea, sub forma unei parcări supraterane, lucrările demarând în august 2019, în baza unui contract de peste 100 de milioane de lei.

Prima inaugurare a avut loc în mai 2022, cu doi ani întârziere față de termenul contractual.

Deși inițial a fost destinată exclusiv regimului Park&Ride, parcarea devine acum accesibilă tuturor șoferilor, oferind 498 de locuri, dintre care 6 dedicate persoanelor cu dizabilități și alte 6 părinților cu copii mici.

Printre facilități se numără supravegherea video, pază permanentă, lifturi, grupuri sanitare și scări de evacuare.

498 locuri în Park&Ride Pantelimon: cât costă parcarea

Tarifele pentru șoferi sunt în linie cu cele stabilite în rețeaua municipală. Astfel, potrivit Companiei Municipale Parking, prețurile sunt următoarele:

  • o oră de parcare costă 5 lei
  • tariful zilnic este de 30 de lei
  • abonamentul lunar pentru utilizarea locurilor marcate cu albastru în București ajunge la 500 de lei
  • locuitorii din zonă pot opta pentru abonamentul de riveran, cu 50 de lei pe lună.

Acesta din urmă este destinat celor care locuiesc în perimetrul delimitat de Strada Ion Vlad, Aleea Pantelimon, Șoseaua Vergului, Strada Logofătul Dan și Șoseaua Pantelimon.

La parcarea din Pantelimon, metodele de plată sunt limitate la numerar, prin parcometrele din incintă, și abonamente. Spre deosebire de alte parcări din oraș, plata prin aplicații mobile nu este încă disponibilă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Celine Dion
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
12:02
Administrația Trump vrea să ceară studenților străini până la 70.000 de dolari pentru a putea lucra în SUA
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește