Cu toate că se vinde bine, micul reprezintă doar 5 la sută din piaţa de carne procesată în ţara noastră. În urma scandalului declanşat de intenţia Uniunii Europene de a interzice produsul pe motiv că are aditivi interzişi, respective bicarbonate de sodiu, marii producători autohtoni au anunţat că micii nu vor dispărea de pe piaţă şi că au deja stocuri pentru toată vara. Mai mult,  Guvernul României a anunţat că va face demersuri pentru ca mititeii româneşti să intre pe lista produselor tradiţionale, alături de burgeri şi de cârnatul spaniol.

Se pare că istoria mititeilor a început la sfârşitul secolului al XIX-lea, la restaurantul bucureştean “La Iordache”, din Str. Covaci nr. 3, iar naşul lor de botez, adică cel care le-a dat numele de “mici”, a fost umoristul N.T. Orăşanu.

Pe atunci, la terasele bucureştene se consumau cârnaţi. Într-una din seri s-a terminat rezerva de maţe pentru cârnaţii numiţi “patricieni”. În faţa acestei situaţii neprevăzute, patronului Iordache i-a venit inspiraţia să frigă “patricienii” pe grătar fără înveliş, dar într-o formă mai mică. La tocatură însă, Iordache a mai adăugat câteva condimente: chimen, cimbru, piper, bicarbonat şi puţin salpetru – adică azotat de potasiu. Din acea seară s-a născut o nouă specialitatea a casei, primind de la Orăşanu denumirea de “mici”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.